Aseară, preşedintele Klaus Iohannis, într-o apariţie televizată, cu o intonaţie patetică, s-a arătat îngrijorat de numărul mare al îmbolnăvirilor şi al morţilor, dând vina pe… autorităţi. Numai că însuşi preşedintele Klaus Iohannis a avut, conform dorinţelor „guvernul său” şi la 18.863 de cazuri, peste 50.000 de decese, cu spitalele arhipline şi secţiile ATI incapabile să facă faţă, prea multe comentarii nu îşi mai au rostul, după ce fusesem înştiinţaţi că „pandemia a fost învinsă”. Vaccinarea este singura soluţie, care vedem că funcţionează în alte state europene, unde pandemia a fost redusă, sau se află sub control. Vaccinurile anti-Covid sunt sigure şi eficiente la fel cum formele severe şi decesele sunt reale şi dramatice. Cifrele arată că nu s-a făcut ceea ce trebuia până acum, şi relaxarea nechibzuită îşi arată acum efectele. La nenorocirile pe care le aduce valul patru al pandemiei ultimul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă îşi are propria contribuţie.