1,5 miliarde de elevi și studenţi au fost afectați la nivel mondial de închiderea școlilor și universităților din cauza pandemiei. Criza Covid 19 a arătat că educaţia digitală a devenit o necesitate, nu doar pentru copii, ci și pentru adulţi. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că în ce îi privește pe copii, această criză a evidențiat că a venit momentul să se găsească cadrul și resursele pentru o Politică de educație comună, măcar pe anumite paliere, cum ar fi educația digitală.
În multe zone rurale din România învățarea la distanță este practic imposibil de realizat. Deputatul european estimează că în România, aproape 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre școlari, nu au avut acces la educaţie timp de câteva luni, din cauza accesului redus la infrastructura de bază. „Iar asta i-a pus într-o poziție dezavantajoasă față de copii din statele membre bogate, unde învățare online este o practică folosită în şcoli de multă vreme. Dincolo de infrastructură şi accesul la aceasta, copiii nu au suficienți profesori pregătiți pentru a preda cursuri online, iar părinții care au fost nevoiți să facă lecții online cu copiii au fost și ei depășiți de situație”, a subliniat Marian Jean Marinescu.
Europarlamentarul român susţine că toate acestea ne arată că Uniunea Europeană trebuie să aibă o abordare unitară și cuprinzătoare a învățământului care trebuie pregătit pentru era digitală. “Sunt necesare acțiuni speciale, finanțate prin programe europene și naționale, pentru a sprijini, pe de o parte copiii, și pe de alta părinții și profesorii acestora”, a mai spus Marian Jean Marinescu.