“Ia te uită la…” actriţa Gina Călinoiu

0
369

Populara şi atractiva întâlnire cu actorii Naţionalului craiovean, “Ia te uită la…!” revine într-un nou format. De această dată, cea care va face confesiuni despre meseria sa, aspiraţii, carieră este actriţa Gina Călinoiu, una dintre cele mai talentate prezenţe feminine în teatrul craiovean. Întâlnirea este programată marţi 24 octombrie, de la ora 18.00. Intrarea publicului este liberă.

Gina Călinoiu este actriţă la Teatrul Naţional din Craiova din 2001, totodată lector univ. dr. la Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova. Are urmat un master – finalizat în 2004 – în Pedagogia Artei Actorului (coordonator: Mircea Albulescu), iar în 2007 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în teatru, cu tema „Grotowski – metafizica artei actorului” (coordonator: prof. univ. dr. Mihaela Tonitza-Iordache), ambele la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti. A interpretat pe scena craioveană, în cei 16 ani de activitate, numeroase roluri sub îndrumarea unor regizori reputaţi.