Lansare de cărți

0
321

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 23 septembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „Pași în anotimp”, „Autoportret”, „Poezia ca un templu”, respectiv „Respir în vers”, autor Doina Bonescu.

Evenimentul va fi moderat de Mircea Pospai și se va bucura de participarea scriitorilorEmil Lăzărescu, Emilian Mirea, Dan Ionescu și Marius Robu.

Versurile Doinei Bonescu reușesc să creioneze ceea ce și-a propus: un autoportret, poetic și omenesc, care nu ascunde ridurile și regretele, dar care degajă lumină și optimism. Este imposibil ca versurile sale, relativ simple dar nu simpliste, degajând aproape mereu lumină și o căldură tonifiantă, să nu găsească spre atingere măcar unul din ungherele sufletelor noastre”, Mircea Pospai.