Se trudește pentru a intra în era bicicletelor

0
75

Primăria Craiova intenționează ca, în decursul a doi ani, să pună la dispoziția bicicliștilor piste corespunzătoare care să mai fie și legate în rețea pentru a putea fi folosite. Deocamdată, primele trei piste de biciclete care vor apărea pe trei mari bulevarde ale Craiovei nu sunt sincronizate la un traseu, dar vor putea fi folosite separat într-un timp scurt.

În acest moment, în Craiova există o singură pistă de biciclete, și anume aceea care se află în Parcul „Romanescu” și care este folosită mai mult pentru agrement. Primele trei piste adevărate vor fi date în folosință însă curând, susțin autoritățile locale, odată cu predarea investițiilor care se fac pe trei mari bulevarde din Bănie. Prima pistă care va fi gata este cea de pe bulevardul „Caracal”, arteră modernizată integral pe bani europeni despre care reprezentanții Primăriei Craiova spun că va fi inaugurată în câteva săptămâni. Apoi urmează pista de biciclete de pe bulevardul „Râului”, și acesta modernizat în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă.

Vom avea patru parcări pe Calea București

Cea mai așteptată pistă de biciclete va fi, cu siguranță, cea care se va amenaja pe Calea București. Artera urmează să fie inclusă într-un proiect amplu de reabilitare, care, pe lângă locurile de parcare și sistemul de undă verde, va beneficia și de o pistă de biciclete. Autoritățile intenționează să fie creată între Universitate și Pasajul Electro, iar pe traseu să se găsească patru parcări: una în zona Universității, la Piața Centrală, la Facultatea de Mecanică și la Mall. În funcție de dimensiunea amplasamentului, fiecare parcare va avea între 50 și 70 de locuri pentru biciclete și va fi supravegheată cu ajutorul camerelor video.

Trei piste noi, dar nesincronizate

Autoritățile recunosc însă că aceste piste de biciclete nu sunt legate, deocamdată, într-un circuit astfel încât să poată fi folosite și pentru deplasarea dintr-un punct într-altul al orașului. „În Craiova mergi pe o pistă care se termină într-o trecere de pietoni sau într-o alee care nu este circulabilă pentru biciclete. Important este ca ele să fie cuprinse într-un plan coerent în așa fel încât utilitatea pistei să-și facă demonstrată utilitatea. Avem în vedere acest lucru”, a declarat Mihai Genoiu, viceprimarul Craiovei. Acesta a explicat că, în noul PUG (n.r. – Plan Urbanistic General) al Craiovei, care va fi scos la licitație în curând, va include obligatoriu și corelarea pistelor de biciclete în tot orașul.

Un proiect pentru corelarea viitoarelor trasee

În întâmpinarea acestei intenții vine proiectul „Entreprise Europe Network”, un parteneriat pentru dezvoltare și inovare coordonat de Ipa CIFAT Craiova, care își propune să creeze un plan de mobilitate urbană pentru Craiova cu mijloace convenționale și neconvenționale – și aici sunt incluse bicicletele. Planul de mobilitate va fi gata până la finele anului viitor și va putea fi inclus în noul PUG al Craiovei. Această viziune corelată a făcut ca orașul Craiova să fie apreciat ca unul dintre singurele orașe din România pretabile pentru a deveni orașe inteligente”, a declarat Gabriel Vlăduț, președintele Ipa CIFAT Craiova, care a participat ieri la lansarea acestui proiect.

Harta rutei cicliste va fi inclusă în PUG

Deși nu se poate ști cu precizie numărul persoanelor care se deplasează cu bicicleta, se apreciază că este vorba de câteva mii. Viceprimarul Mihai Genoiu a menționat că toate informațiile care vor fi puse la dispoziție prin intermediul acestui plan de mobilitate vor sta la baza PUG-ului Craiovei. „Toate informațiile pe care le primim de la dumneavoastră și care sunt prinse într-un plan de mobilitate vor sta la baza PUG-ului. Deci ele trebuie să aibă o continuitate”, a precizat Genoiu. Potrivit acestuia, actualul PUG al municipiului expiră în 2015, iar cel nou se află în faza de licitație pentru tema de proiectare.