Senatorul de Craiova şi liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, recunoaşte că USL se află „în faţa” democrat-liberalilor, ceea ce, până la urmă, este de domeniul evidenţei, toate sondajele de opinie exprimând aşa ceva. Pe acest motiv, politicianul craiovean sugerează că PDL trebuie să facă „din timp o formulă de coagulare” pentru contraponderea de rigoare. Observaţia lui Radu Berceanu e pertinentă, mai ales că doreşte, ca toţi colegii săi de partid, să nu se piardă guvernarea. Pentru care s-au sacrificat, nu-i aşa, de-a dreptul. Până aici nimic nou, dar un recurs la memorie merită făcut. Prin 2004, cu cât ne apropiam de alegerile parlamentare, în orice împrejurare, Radu Berceanu livra o comparaţie bizară, alăturând PSD-ul de atunci Partidului Revoluţionar Instituţional (PRI) din Mexic, care a stat la putere vreo şapte decenii. PSD-ul n-a mai prins încă o guvernare succesivă, după alegerile din 2004, şi Radu Berceanu ştie jocurile făcute, deşi în plan economic avusese realmente izbânzi. Că PDL nu vrea să plece, după o guvernare catastrofală, de la putere, oare cu cine ar putea fi asemuit? Cu PRI din Mexic în nici un caz. Fireşte, morala şi politica sunt incompatibile şi, cu toate acestea, preferinţa pentru morală te obsedează când eşti… în opoziţie. Când ajungi la putere devii pragmatic. (M.C.)
PRI derivat din PAN(partido di acciòn nacional),partid natzionalist si de dreapta,anti popular,anti clerical,negind orice drept indigenilor ,PRD-nascut din coasta PRI- in “89!!!-(ce coincidentza democratica!),”conduce” dupa aceleasi reguli,recunoscind in schimb drepturi la homosexuali; tov. berceanu si ai lui,care “s-a” sacrifica de la “89 incoace,dind acest exemplu, care e orietarea si orizontul lor? “saracu’ maxic, atit de departe de Dumnezeu si, atit de aproape de USA” Porfirio Diaz “ce a-tzi facut di tzara lerui ler?” a.paunescu- “patriotismul nu e ca o bratzra sau o palarie sa le portzi dupa cum i-tzi place…” tudor gheorghe – radu mami radule… pune-tzi in aplicare primul vers al Imnului natzional,in cazul in care il stitzi,apropos,nene radule, cie a “zis” “sa nu uitzi darie!”? r.
Comments are closed.