Proba a doua a Bacalaureatului de toamnă, în Dolj: prezenţă de peste 76%

0
408

Astăzi, a avut loc proba scrisă obligatorie a profilului, la examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea de toamnă – Matematică, pentru “Real”, respectiv Istorie, la “Umanist”. În Dolj, prezenţa a fost de peste 76% şi nu s-au înregistrat evenimente deosebite.

FOTO: arhivă

A trecut şi cea de-a două probă a BAC – lui de toamnă, din acest an. Situația, prezentată de prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat, se prezintă astfel: “La cea de-a doua probă, am avut o prezenţă de 76,73 %, fiind înregistraţi 131 de absenţi. Nu au fost evenimente deosebite, au fost asigurate toate condiţiile susţinerii unui astfel de examen. În ziua de 21 august se va desfăşura cea de-a treia probă din această sesiune, aceea la “alegerea profilului”. În acest moment, avem înscrişi 567 candidaţi, pe care îi aşteptăm cu drag, cărora le urăm succes, la fel şi celorlalţi, pentru a trece cu succes peste acest eveniment care face parte din viaţa lor”.