Continuă faptele bune la Calafat

0
513

Ieri, 19 august a.c., la sediul Poliţiei Municipiului Calafat, s-a prezentat un bărbat, de 46 de ani, din Calafat, care a predat poliţiştilor suma de 2.400 de lei, găsită în fanta unui bancomat din Calafat, pe care proprietarul, din neatenţie, a uitat să o ridice. Poliţiştii au aplaudat gestul bărbatului, mai ales că acest lucru confirmă încă o dată, că cetăţenii din Calafat sunt oameni cu spirit civic şi care dau dovadă de responsabilitate, întrucât în ultima perioadă putem observa că puterea exemplului continuă să genereze fapte bune. Poliţistii au identificat proprietarul, fiindu-i predată suma de bani, care a apreciat gestul bărbatului şi căruia i-a adresat mulţumiri.