Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 0-1
A marcat: Gorobsov 81.
Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 15.000.
Universitatea Craiova: Pigliacelli 7 – Donkor 4, Gardoş 5 (72 Kelic) 6, Tiago Ferreira 6 – Martic 5, Mateiu 5 (82 Markovic), Fedele 6, Bancu 6 – Cicâldău 5, Burlacu 4 (60 Baicu) 6, Mitriţă 7. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve neuitilizate: L. Popescu – Borţa, Briceag, Bărbuţ.
Concordia Chiajna: Caparco 7 – G. Matei 7, Marc 7, Albu 7, Nivaldo 6 (46 Ivanovici) 7 – Grădinaru 6, Prepeliţă 7, Gorobsov 8 (90+2 Bărboianu) – Panait 6, Guessan 7 (60 Bawab) 6, Batin 6. Antrenor: Ionuţ Badea. Rezerve neutilizate: Costache –Leca, M. Cristescu, Deaconu.
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica) 5. Asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Bogdan Gheorghe (Bucureşti). Rezervă: Horia Mladinovici (Bucureşti).
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti), Marian Ivan (Braşov).
Eliminare: Donkor 18.
Scăpată de grija cupelor europene, Craiova s-a întors la obiectivele interne, unele deloc uşor de îndeplinit, după cum s-au prezentat băieţii lui Mangia în startul de sezon. Acasă, publicul e un mare atu, dar terenul este un handicap permanent. În iarnă s-a rupt, vara e nisipos, mai bun pentru întins şezlonguri decât pentru băgat alunecări.
Înainte de a încuraja echipa, galeria Universităţii a ţinut să atragă atenţia, printr-o coregrafie, asupra pericolului reprezentat de centrala nucleară de la Kozlodui şi de megadepozitul de deşeuri radioactive, aflate la mai puţin de 100 de kilometri de Bănie. „Kozlodui – a future Cernobâl” scria pe pânza ultraşilor, interzisă de jandarmi la meciul din Europa League cu Leipzig.
În ziua în care s-au comemorat 5 ani de la dispariţia căpitanului de legendă al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, banderola Ştiinţei a fost purtată de Alex Mitriţă, recuperat in extremis după o accidentare de care Mangia s-a temut teribil: „ar fi o mare problemă”. Florin Gardoş a revenit în primul 11, după ce a ratat dubla cu Leipzig din cauza formei slabe. Chiajna a descins în premieră pe noul „Ion Oblemenco”, după ce le făcuse zile fripte oltenilor atât pe „Extensiv”, cât şi la Severin. Şi situaţia nu părea să fie alta nici de această dată, după ce ghanezul Donkor şi-a lăsat coechipierii în inferioritate când a pus prea mult zel la o minge pe care şi-a prelungit-o în Andrei Marc. Şi dacă tot se plânsese Mangia că echipa a fost sleită de meciurile cu nemţii, acum trebuia să facă faţă Chiajnei aproape tot meciul cu un om în minus. Craiova nu şi-a permis însă să facă pasul în spate, în condiţiile în care 15.000 de fani îi cer să atace şi în efectiv minim, iar Burlacu a avut o o şansă de a deschide scorul. Ilfovenii puteau intra la vestiar şi cu avantaj pe tabelă, dacă Pigliacelli nu era pe post de Spiderman la lovitura de cap a lui Guessan Ghislain.
La o oră de joc, gazdele au avut marea şansă de 1-0, dar Cicâldău n-a fost capabil să-l răpună pe Caparco şi a mai dovedit o dată că oltenii s-au păcălit rău cu milionul plătit lui Hagi. Imediat, Ivanovici l-a întins pe Pigliacelli, italianul scăpând apoi de ocazia uriaşă a lui Batin, scăpat singur după eroarea lui Gardoş. Tensiunea a suprimat fotbalul pe final, iar arbitrul Coza a fost depăşit de multe siuaţii, chiar dacă a încercat să le repare cu cartonaşe. Tânărul Baicu n-a mai avut norocul din meciul cu Leipzig în două faze mult mai clare de a marca. 81 de minute au trecut până la gol, dar aşteptarea a meritat, fiindcă reuşita lui Gorobsov a fost una superbă. Pe argentinian nu l-a incomodat nisipul la şutul din drop, de la 25 de metri, care nu i-a mai dat vreo şansă lui Pigliacelii. Craiova n-a mai avut forţa să riposteze şi pierde meritat, confirmând că în acest sezon este departe de pretenţiile zecilor de mii de fani, care ar fi vrut fotbal şi performanţă, nu fotbal-business.