Ioan Kovacs, la judecată pentru traficul de influență de la „Buletine”

0
232

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ioan Kovacs, craioveanul de 40 de ani acuzat de trafic de influență la Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Craiova. Bărbatul a fost arestat pe 5 februarie, după ce a fost prins în flagrant cu 250 de euro primiţi pentru a “rezolva” rapid eliberarea unei cărţi de identitate provizorii. Anchetatorii au stabilit că inculpatul cerea între 50 şi 200 de euro pentru a facilita obţinerea documentelor de identitate.

La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 14 august a.c., s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Ioan Kovacs, de 40 de ani, din Craiova, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au stabilit cum a ajuns bărbatul, care nu avea nici o calitate oficială în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Craiova, să aibă chiar un birou al său în instituție și o cartelă de acces în zona destinată exclusiv funcționarilor angajați. Astfel, potrivit anchetatorilor, după anul 2007, Kovacs s-a oferit, ca voluntar, să participe la acţiunile organizate de Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor Rromilor Dolj, care aveau ca scop integrarea persoanelor de etnie rromă în societate. În concret, inculpatul trebuia să ajute solicitanţii documentelor care erau analfabeţi să-şi completeze cererile adresate conducerii unităţii. Această activitate, pe care la început a desfăşurat-o sporadic, avea drept bază protocolul pe care Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor Rromilor îl încheiase cu Direcţia de Evidenţa Persoanelor Craiova, pentru perioada anilor 2007-2012 şi nu era o activitate remunerată.

A ajuns să aibă propriul birou

Pentru a câştiga încrederea personalului Direcţiei de Evidenţa Persoanelor, Ioan Kovacs a început să desfăşoare diverse activităţi gospodăreşti, în special în curtea instituţiei, loc unde se întâlnea cu potenţialii solicitanţi, cărora le oferea sprijinul, completându-le cererile de eliberare a documentelor, după cum spun anchetatorii. Cu toate acestea, deşi nu mai exista nici un temei legal care să justifice prezenţa inculpatului la sediul instituţiei, acesta a început să vină zilnic, respectând programul personalului angajat, deşi el nu avea această calitate. În cursul anului 2014, inculpatul a ajuns să cunoască legislaţia aplicabilă, procedura de eliberare a documentelor şi tariful legal aplicat pentru eliberarea fiecărui document în parte, astfel încât, în baza cunoştinţelor dobândite oferea consultaţii cu caracter juridic persoanelor ce intrau în contact cu el.

Odată câştigată încrederea personalului, inculpatul a avut acces nerestricţionat în toate birourile instituţiei, care nu sunt deschise accesului publicului. De menţionat că unitatea prin specificul său, de operator de date personale, are un acces restricţionat chiar şi între compartimentele funcţionale. „Poziţia inculpatului în cadrul instituţiei s-a consolidat în cursul anului 2014, când acesta, cu acordul conducerii instituţiei, avea cartela de acces în corpul de clădire unde erau situate birourile în care publicul nu avea acces, de la bariera porţii de intrare în curtea instituţiei şi alte încăperi, ajungându-se până la a deţine cheile de la biroul şi fişetele din biroul directorului. Toate aceste facilităţi au culminat cu darea în folosinţă a biroului nr. 3, situat alături de biroul directorului executiv, unde avea acces exclusiv, deţinând cheile acestuia şi utilizându-l ca pe biroul său”, se arată în rechizitoriu.

Așa a ajuns Ioan Kovacs să racoleze persoane din rândul celor care se prezentau la SPCLEP Craiova în vederea obţinerii unor documente de stare civilă, de la care pretindea sume cuprinse între 50 şi 250 euro sau 100 de lei, pentru rezolvarea în regim de urgenţă a cererilor lor. După ce, în baza unor plângeri, s-a înregistrat dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru prinderea bărbatului s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire.

Prins în flagrant pe 4 februarie

Astfel, pe 4 februarie a.c., în jurul orei 13.00, investigatorul, având în buzunar 300 de euro (6 bancnote marcate criminalistic), l-a sunat pe Ioan Kovacs, întâlnindu-se un sfert de oră mai târziu, în faţa sediului instituţiei, pe strada „Unirii” din Craiova. Investigatorul i-a spus că este din oraşul Rovinari, şi-a pierdut cartea de identitate şi doreşte să obţină una nouă, cu reşedinţa pe municipiul Craiova, întrucât intenţionează să susţină un examen auto. Ioan Kovacs s-a oferit să-1 ajute şi, aflând că investigatorul nu deţine certificat de naştere i-a propus să-i faciliteze obţinerea unei cărţi de identitate provizorii spunându-i că are nevoie de o persoană care să-1 ia în spaţiu.

“Treaba” era aranjată, unchiul şi mătuşa investigatorului făcându-şi apariţia cu actul de proprietate al imobilului şi certificatul de nomenclatură stradală. Kovacs i-a luat pe toţi în holul instituţiei, a completat o cerere pentru eliberarea actului de identitate pe numele investigatorului, cei doi au intrat apoi în secretariatul unităţii şi de aici în biroul directoarei SPCLEP, Madlen Voicinovschi, de unde au plecat în incinta Poştei de pe strada „Unirii”, unde au fost făcute fotografiile necesare obţinerii cărţii de identitate provizorii. Au revenit în sediul SPCLEP Craiova, la rudele investigatorului, cărora le-au lăsat toate documentele, apoi au ieşit din nou din curte.

Odată aflaţi în stradă, Ioan Kovacs i-a cerut investigatorului sub acoperire suma de 250 euro spunându-i „dă-mi 200 pentru şefa şi dă şi ceva pentru mine, cât vrei tu”. Investigatorul i-a înmânat lui Kovacs suma de 200 euro şi 1-a întrebat dacă „50 e bine”, iar suspectul a fost de acord, primind de la investigator încă 50 de euro, în total suma de 250 euro, după cum au consemnat procurorii în referatul prin care s-a cerut arestarea preventivă a bărbatului. Kovacs a intrat în magazinul din vecinătatea sediului SPCLEP, de unde l-a “săltat” echipa operativă.

A spus că banii de şpagă erau pentru plata… facturii la CEZ

La percheziţia făcută asupra sa, oamenii legii au descoperit, în total, 50 de dolari, 270 lei, o carte de identitate pe numele unei femei, 250 de euro şi 7 timbre fiscale în valoare de 2 ron fiecare. În buzunarul din spate al pantalonilor au fost găsite cele 5 bancnote din cupiura de 50 euro marcate criminalistic şi încă 15 lei. Cu privire la aceste sume de bani, suspectul a declarat că sunt bani personali, iar cei 250 euro găsiţi în buzunarul din spate al pantalonilor au fost primiţi de la un băiat pentru a plăti o factură la CEZ.

După flagrant a urmat o percheziţie la locuinţa lui Kovacs, unde a fost descoperit un număr foarte mare de documente şi acte de stare civilă, în copie şi original, destinate obţinerii de cărţi de identitate şi acte de stare civilă. S-a stabilit că inculpatul a facilitat, în schimbul unor sume de bani, obţinerea unui număr foarte mare de acte de identitate sau de stare civilă, o parte dintre cei “rezolvaţi” fiind titulari ai actelor găsite la domiciliul său. Mare parte din documente au fost restituite de anchetatori titularilor. Pe 5 februarie Ioan Kovacs a fost arestat preventiv, iar de pe 8 mai este sub control judiciar.