Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus ministru delegat pentru Buget

0
246

Senatorul PSD Darius Vâlcov a fost propus pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget. Informaţia a fost confirmată ieri de premierul Victor Ponta pentru Agerpres, acesta menţionând că a şi transmis preşedintelui Traian Băsescu propunerea. Noua nominalizare vine după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat numirea liderului PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, la acest minister, rămas fără titular ca urmare a faptului că Liviu Voinea va pleca pe un post de viceguvernator la BNR. Conform Constituţiei, această nouă propunerea nu va mai putea fi refuzată de preşedinte. Săptămâna trecută, premierul declarase că noile propuneri pentru funcţiile de miniştri ai Culturii şi Bugetului vor fi făcute până la sfârşitul lunii august. „La sfârşitul lunii august o să discut şi cu cei de la UDMR dacă fac o nouă propunere la Cultură (n.r. – în locul Rozaliei Biro). De asemenea, noi (PSD – n.r.) vom face o nouă propunere la Buget până la sfârşitul lunii august. Şi, de data aceasta, din fericire, domnul Băsescu nu mai poate să refuze. Mă gândesc să-i fac o surpriză plăcută”, a declarat Ponta la Constanţa, citat de Mediafax. Senatorul Darius Vâlcov activează doar de doi ani în formaţiunea social-democrată, el fiind, anterior, vreme de 12 ani, membru marcant al PD, devenit ulterior PDL, primar PD al municipiului Slatina în două mandate şi liderul PDL Olt. În vârstă de 37 de ani, acesta este căsătorit, din 2005, cu fosta deputată şi preşedinte al PIN, Lavinia Şandru, actualmente realizatoare tv. Cei doi au împreună un copil. Naşul de cununie al celor doi este consilierul politic Cozmin Guşă. În prezent, Vâlcov este preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat. În ceea ce priveşte studiile, Vâlcov deţine titlul de doctor în economie, acordat de ASE, dar este licenţiat şi în Drept, la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti.