Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că exclude categoric o candidatură independentă la prezidenţiale, că respectă decizia partidului în acest sens, el menţionând însă că nu se va implica nici în susţinerea campaniei lui Klaus Iohannis (n.r. – candidatul Alianţei Creştin Liberale, formată din PNL şi PDL) şi că va vedea dacă îl va vota pe acesta. Întrebat de moderator dacă se va implica în susţinerea campaniei lui Iohannis, Antonescu a răspuns: “Nu, categoric nu, pentru că sunt un om responsabil”. Solicitat să explice această afirmaţie, fostul preşedinte al liberalilor a spus că ”PNL a făcut nişte sondaje de opinie. Trei oameni foarte serioşi dintre conducătorii PNL s-au ocupat personal de executarea – nu le-au făcut ei – aceste sondaje au fost cât se poate de credibile, au crezut atât de mult în ele – vorbim elegant, dar ce mai contează, doar suntem în junglă – ele au fost şi publicate înainte să se ia decizia, lucru care nu s-a întâmplat la alte partide care se respectă. Şi sondajul era îngrozitor, scorul meu politic, de susţinere, era unul extrem de mic, mai mic decât al doamnei Udrea, al domnului Băsescu, decât al tuturor domnilor care se pot imagina. Câtă vreme avem o realitate cu un astfel de sondaj, înseamnă că eu sunt personajul a cărui alăturare de candidatul creditat (Klaus Iohannis – n.r.) trebuie evitată. În sensul acesta vorbesc de faptul că eu, în mod responsabil, nu voi sări în cârca acestui candidat pentru a-l trage în jos, pentru a-i diminua imaginea, a-i fi asociată figura lui cu un om care are atâta ostilitate, impopularitate, precum arăta sondajul respectiv. Îmi văd de treaba mea, încerc să nu asocieze omul când se duce să voteze Iohannis, să uite de mine, ca nu cumva să se răzgândească”. Antonescu a mai arătat că îl cunoaşte pe candidatul Victor Ponta (n.r. – liderul PSD) şi nu îl va vota şi că nu îl cunoaşte pe candidaul Klaus Iohannis şi va vedea dacă îi va acorda votul. ”Nu am spus că nu îl votez, am spus că nu îl cunosc. Cunosc candidatul Ponta şi nu îl votez, nu cunosc candidatul Iohannis şi mă uit cu mare atenţie la el”, a spus Antonescu. La insistenţele moderatorului dacă îl va vota sau nu pe Iohannis, Antonescu a răspuns: ”De vreme ce nu îl cunosc, o să mă uit, o să văd şi o să-l votez sau nu o să-l votez”. Intrat în direct, prin telefon, la emisiunea de la Realitatea TV unde era invitat Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi-a exprima speranţa că se va dovedi faptul că nici unul dintre foştii copreşedinţi ai USL nu a avut înţelegeri personale cu Traian Băsescu, dar şi certitudinea că viitorul şef al statului “nu va mai avea puterea” actualului preşedinte al ţării. “Noi ne-am despărţit, după trei ani de proiect politic, domnul Antonescu fiind absolut convins că eu sunt omul lui Băsescu sau vândut, înţeles cu Băsescu şi eu fiind convins că domnul Antonescu s-a înţeles cu Băsescu. Am rupt USL dintr-o dezinformare de ambele părţi. Îmi exprim o singură speranţă: că se va dovedi că amândoi am greşit şi că nimic nu a fost real din această bănuială a noastră. Mai e puţin până în decembrie”, a spus Ponta. “Nu am spus că sunteţi înţeles, ba chiar am încercat să explic de ce probabil nu îl suferiţi. (…) Doar am exprimat temerea că în viitor dumneavoastră veţi fi cel mai mare rău şi nu Traian Băsescu, pentru că veţi avea, în eventualitatea în care veţi avea, întreaga putere a lui Traian Băsescu”, i-a replicat Antonescu. Premierul a subliniat însă că, în opinia sa, oricine va fi preşedintele României din decembrie “nu va mai avea puterea lui Traian Băsescu, şi ăsta e un lucru foarte bun. Teama mea e ca Traian Băsescu să nu rămână cu putere din decembrie, el ca persoană. Traian Băsescu a avut mult prea multă putere şi a folosit-o rău şi oricine are atâta putere la un moment dat o foloseşte în sens negativ. Mi-e teamă de un singur lucru, să nu rămână tot Traian Băsescu, fără să fie preşedinte, cu mai multă putere decât merită un om care a fost demis în 2012 la un referendum de care nici Crin Antonescu nu s-a dezis”, a completat Ponta.