O nouă rundă de negocieri între Israel şi palestinieni a avut loc marţi la Ierusalim

0
296

Negociatorii palestinieni şi israelieni au avut o nouă rundă de discuţii, marţi, la Ierusalim, în cadrul negocierilor de pace relansate recent, după o întrerupere de trei ani, anunţă un oficial palestinian de rang înalt citat de AFP. “O întâlnire a avut loc marţi între delegaţiile conduse de Saëb Erakat şi Mohammad Shtayyeh, de partea palestiniană, şi de Tzipi Livni şi Yitzhak Molcho, de partea israeliană”, a declarat oficialul citat. Nici părţile participante, nici Statele Unite, care mediază discuţiile, nu au oferit detalii despre conţinutul negocierilor. În cadrul negocierilor, Israelul a eliberat 26 de deţinuţi palestinieni din totalul de 104 pe care s-a angajat să îi pună în libertate în următoarele nouă luni. Negocierile de pace riscă în continuare să fie afectate de planurile israeliene de continuare a colonizării în Cisiordania.