DNA cere aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi

0
335
Ovidiu Silaghi

Şeful DNA a cerut, ieri, procurorului general al Românieri, să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte din perioada în care acesta a fost ministru al Transporturilor. „(…) procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi  a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Silaghi Ovidiu Ioan, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată într-un comunicat de presă al DNA. La scurt timp de la solicitarea DNA, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a şi solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, potrivit unui comunicat. Procurorii DNA susţin că există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. „Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”, au precizat procurorii DNA. Anchetatorii menţionează că din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.

Liberalul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Premierul Ponta declara, în 13 august, că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, ca, dacă preşedintele Băsescu respinge nominalizarea lui Silaghi ca ministru al Transporturilor, să fie înaintată imediat o altă propunere, opinând că probabil îi face un „dosar” celui nominalizat. Ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL, alături de vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu, premierul Victor Ponta a anunțat că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu. „PNL se va reuni până la data menţionată de domnul premier şi BPN va nominaliza altă persoană”, a spus la rândul său Daniel Chiţoiu.

„Nu am influenţat şi nu am intervenit în nici un fel în impiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele domnului Nelu Iordache. Nu am cerut şi nu am primit niciodată foloase necuvenite (bani sau alte bunuri sau servicii) de la Nelu Iordache sau vreunul din interpuşii săi, în nici un scop, şi nu am intervenit în executarea sau ne-executarea plăţilor din acest contract sau oricare altul”, s-a apărat Silaghi într-un comunicat de presă transmis Mediafax. El adaugă că este convins că în timp se va dovedi că este „întru totul nevinovat şi că aceasta a fost o manevră politică a lui Traian Băsescu”.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, având în vedere că mandatul interimar la Transporturi al premierului Ponta expiră la 25 august.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, ieri, pentru Mediafax, referindu-se la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, că este vorba despre o „concidenţă” legată de o persoană care nu-i este pe plac preşedintelui Traian Băsescu. „Nu putem avea o poziţie oficială referitor la o anchetă a Justiţiei. Justiţia să-şi facă treaba, numai că de fiecare dată când vine vorba de DNA apar coincidenţe legate de persoanele care nu-i sunt pe plac lui Traian Băsescu. Nu pot să nu fac legătura cu faptul că Silaghi urma să fie ministru la Transporturi şi fix Traian Băsescu nu-l voia ministru la Transporturi”, a precizat Ivan.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, tot ieri, pentru Mediafax, că solicitarea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi ar putea fi discutată la începutul săptămânii viitoare în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. „(…) Comisia juridică a Camerei este convocată, oricum, să lucreze în ultima săptămână a lunii august şi cred că solicitarea va fi discutată săptămâna viitoare în comisie, la şedinţă urmând să fie invitat şi deputatul Ovidiu Silaghi”, a precizat Iordache, membru al Comisiei juridice a Camerei.