Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară aduce la Cetate cele mai bune scurtmetraje comice

0
369

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară aduce umorul balcanic sub cerul liber, în Portul Cetate.  Astfel, seară de seară, în perioada 26 august – 1 septembrie,  începând cu ora 21.00, Divan Film Festival, cu sprijinul canalului de filme TV 1000, ți-a programat câte o porție de râs sănătos: filme balcanice reprezentative din ultimii peste 30 de ani. Intrarea va fi liberă! Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, este organizat de Fundația pentru poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul Consiliul Judeţean Dolj, Primăriei Cetate și Primăriei Calafat.

Importanți regizori și… cele mai diferite forme de umor

La cea de-a patra întâlnire de pe malul Dunării, „degustătorii de Film şi Artă Culinară” vor putea vedea, la Cetate, filmele unor importanți regizori din Serbia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croația, Slovenia, Macedonia și Kosovo, care provoacă râsul spectatorilor prin cele mai diferite forme de umor: moștenirea lui Nastratin Hogea şi Păcală (Petăr cel Isteţ la bulgari şi macedoneni), dusă la absurd, ironie delicată sau autoironie lucidă, satira socială detașată sau virată în culori întunecate.

Vom prezenta cele mai bune scurtmetraje recente de la noi, dar şi câteva scurtmetraje comice care au obţinut multe premii, însă sunt încă necunoscute în România”, a declarat Marian Țuțui, director artistic Divan Film Festival, specialist în cinematografia balcanică, autorul mai multor cărţi despre Balcani și cel care a realizat selecția filmelor prezentate la Cetate.

Veți râde cu hohote la filme recente ale unor tineri realizatori

Veți putea râde cu hohote, de exemplu, la Patria mea” / „Moja domovina” (1997, Iugoslavia) şi Moartea neaşteptată şi timpurie a colonelului K.K.” / „Iznenadna i prerana smrt pukovnika K.K.” (1987, Iugoslavia, premiul juriului la Cannes), ambele regizate de Milos Radovic, regia Milos Radovic).  „Comediile scurte ale lui Milos Radovic credem că vor ilustra perfect ideea de comedie neagră”, spune Marian Țuțui.

Pe lângă aceste filme, vor putea fi vizionate şi scurtmetraje de alte genuri, precum cele recente şi premiate ale unor tineri realizatori, ca Tăcut” / „Sessiz-be deng” (Turcia, regia L. Rezan Yesilbas, Palme d`Or pentru scurtmetraj la Cannes în 2012), Eu sunt deja tot ceea ce mi-am dorit să am” / „Ja vec sesam sve ono zelim da imam” (2010, Serbia, regia Dane Lomljen – Premiul al III-lea la secţiunea Cinefondation la Cannes), În acvariu” (2013, regia Tudor Cristian Jurgiu – Premiul al III-lea al Cinefondation la Cannes, 2013) sau Maci cu bolero” (2012, regia Gabriel Boholţ, scurtmetraj premiat la categoria cel mai bun film mut la International Student Film Festival Hollywood).

În program – pelicule premiate la Cannes ori nominalizate la Oscar

Programul de animaţie include un film nominalizat la Oscar – Oktapodi” (2007, Franţa, regia Julien Bocabeille, François-Xavier Chanioux, Olivier Delabarre, Thierry Marchand, Quentin Marmier şi Emud Mokhberi, nominalizat la Oscar în 2009 pentru desen animat de scurtmetraj), filme premiate la Cannes precum Insula lătrăturilor” / „Chienne d’histoire” (2010, Franţa –Turcia, regia Serge Avedikian, Palme d`Or pentru cel mai bun scurtmetraj) şi Căsătoria” / „Jenitba” (1985, Bulgaria, regia Slav Bakalov şi Rumen Petkov, Palme d`Or pentru cel mai bun scurtmetraj la Cannes) sau „Berlin-Rabbitland” (2013, Serbia, regia Ana Nedeljkovic şi Nikola Majdak – Premiul „Ursul de Cristal” pentru scurtmetraj la Berlinale), dar şi alte desene animate valoroase ca Masca celebrităţii” / „Maska e fames” (2011, Albania, regia Genc Buxheli, după o povestire de Dino Buzzatti) şi Cei trei prostănaci” / „Trimata glupaţi” (1970, Bulgaria, regia Donio Donev).

***

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară se desfăşoară în fiecare an, la sfârşitul lunii august, în localitatea doljeană Cetate avându-l ca amfitrion pe Mircea Dinescu. Evenimentul este prezentat de Canalul de filme TV 1000, finanţat de Central Naţional al Cinematografiei şi susţinut de Institutul Cultural Român.