În perioada 17-19 iulie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Serviciul Investigații Criminale au desfășurat, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dolj, o serie de activităţi informativ – preventive, subiectele abordate fiind din diferite domenii de criminalitate.
Temele aduse în discuţie au vizat prevenirea violenței de gen, violenței domestice, prevenirea agresiunilor de natură sexuală, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea criminalității informatice și prevenirea plecărilor voluntare sau disparițiilor de minori. În cadrul acestor activități, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dolj, au participat peste 270 de asistenți maternali din județul Dolj. Cu această ocazie, polițiștii au purtat discuţii și au interacționat cu persoanele participante în această activitate, explicându-le modurile de operare în cazul diferitelor tipuri de infracțiuni cu care se pot întâlni și indicându-le soluții simple ce pot fi adoptate pentru a contracara intențiile infracționale ale celor certați cu legea. În cadrul acestor sesiuni, o atenție deosebită a fost acordată domeniului violenței de gen. Sub egida obiectivelor campaniei naționale “Siguranța este un drept al tuturor!”, implementată de Poliția Română în parteneriat cu Fundația Sensiblu și Agenția ONU pentru refugiați – UNHCR, activitățile au avut ca scop informarea privind problematica violenței de gen, recunoașterea diferitelor forme de violență (fizică, verbală, sexuală, socială, psihologică, cibernetică), dar și modalităţile de gestionare a situaţiilor conflictuale. De asemenea, prin discuțiile purtate, s-a avut în vedere prezentarea de către specialiști a unor modalități prin care comunitatea poate sprijini o persoană aflată într-o situație de violență, astfel încât aceasta să se integreze într-un mediu mai sigur. Prin astfel de activități, polițiștii doljeni doresc să atragă atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care pot contribui la evitarea unor situații neplăcute. Asistenților maternali le-au fost distribuite materiale cu sfaturi şi recomandări preventive în domeniile de referință, încurajându-i să aibă o bună comunicare cu tinerii aflați în grijă şi să nu treacă cu vederea nicio situaţie neplăcută în care aceștia pot fi implicați, atât în familie cât şi în comunitate.