Există în nuvela care dă titlul volumului „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” (Alan Silitoe, Ed. Polirom, 2012) o imagine asemănătoare, dacă nu chiar identică, a celei în care s-a aflat, duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor, din Cluj-Napoca, Ludovic Orban, încă liderul PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor, provocat să reziste psihologic la şedinţa Comitetului judeţean de coordonare Cluj, ce-i era ostilă. Fireşte, aşa cum reaminteşte pe pagina sa de Facebook, Adriana Săftoiu, fost parlamentar PNL, o poză face cât o mie de cuvinte, dar nevoit să urce pe scenă, într-o atmosferă stânjenitoare, Ludovic Orban a înţeles, ca în nuvela menţionată, că de acum înainte, între el şi cei care l-au umilit, e… doar război, în pofida declaraţiilor de circumstanţă. Poate va ieşi finalmente pe locul doi, poate va câştiga, dar la Cluj-Napoca, la constituirea noului Birou politic judeţean, a simţit ce înseamnă singurătatea alergătorului de cursă lungă. Şi ar putea revedea filmul lui Tony Richardson, „Singurătatea alergătorului de cursă lungă”, care a adus şi consacrarea actorului Tom Courtenay prin premul Bafta pentru debut, înainte de a juca în „Dr. Jivago” şi „Noaptea generalilor”. Rând pe rând, primarul Emil Boc, eurodeputatul Rareş Bogdan, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Raluca Ţurcan, Gheorghe Flutur şi cei care au mai luat cuvântul –potrivit presei locale- „din stimă şi onoare” şi-au exprimat opţiunile pentru… Florin Cîţu, în speranţa rămânerii branşaţi la releul puterii. A reamintit totuşi Ludovic Orban un detaliu, alminteri insignifiant, pentru care a fost aplaudat şi anume că a cântat într-o trupă rock, la chitară-bass prin 1987, chiar pe scena respectivă. De altfel, ne-a obişnuit cu glumiţele sale stupide, lipsite de orice noimă. În schimb, s-a ţinut tare. N-a spus, totuşi, că nu avea nevoie de linguşelile celor care vorbiseră înaintea sa, n-a dat replici acide, şi-a păstrat calmul, avertizând că până la Congres „mai avem ceva vreme”, starea de disconfort, bulversându-l vizibil. O alocuţiune, într-un spirit acomodant. „Etapa Cluj” a lungului maraton a fost câştigată detaşat de Florin Cîţu, beneficiarul inabilităţii adversarului său din negocierile premergătoare formării guvernului pe care l-a condus, de a ceda funcţia de prefect al judeţului Cluj, partenerului de guvernare, UDMR. În rest, fireşte ingratitudinea nu e o marfă rară în politica băştinaşă. O minimă sămânţă de indignare poate veni din faptul că e prea multă. Ludovic Orban nu e ceea ce se cheamă un lider carismatic, nu excelează prin discurs, cum o făcea de pildă Crin Antonescu, e rigid, promovează, în exces, un antipesedism rudimentar, şi „focul mocnit” din sânul PNL, de acum stârnit, riscă să devină piromanie. Rareş Bogdan pe care l-a adus lângă el, ungându-l ca prim-vicepreşedinte, în rolul lui Brânzovenescu, preschimbat în Crăcănel, se arată determinat să-l rupă acum cu dinţii. Rezerva de „caractere” de care dispune va fi decisivă în lupta pentru fotoliul de preşedinte al PNL, în confruntare cu frontul duşmănos, alcătuit numai din oameni… de ţinută aleasă. Un efect colateral al amorului pentru şefi este şi tentaţia de a-l absolvi de greşeli. Aşadar premierul nu greşeşte, iar dacă greşeşte nu e vina lui. În rest, mare lucru nu s-a înţeles din „etapa Cluj”, decât că lupta rămâne deschisă. Orice formulă de convieţuire cordială pe viitor va avea însă de suferit. Indiferent de cine câştigă alegerile în septembrie la Congresul mult aşteptat. Şi dacă Florin Cîţu va ieşi învingător, poate rămâne încredinţat că de fapt… Ludovic Orban a pierdut, după ce a avut toate cărţile în mână.
