Se discută deja, cum este şi firesc, despre candidaţii –posibili- la apropiatele alegeri prezidenţiale, şansele lor, deşi în afara actualului preşedinte Klaus Iohannis, despre care ştim că îşi doreşte un nou mandat, reprezentînd oferta electorală a PNL, mare lucru nu cunoaştem despre ceilalţi protagonişti. Deocamdată din partea Alianţei 2020 (USR-Plus), avem cunoştiinţă doar de numele senatorului Dan Barna, desemnat ieri candidatul comun. Se aşteaptă anunţul cu numele candidatului din partea PSD, dacă nu cumva vom avea finalmente un candidat comun, din partea alianţei de guvernare. După toate probabilităţile, premierul Viorica Dăncilă se află în stand-by. Ceea ce putem anticipa este că vom avea o confruntare acerbă „în trei”, cel puţin teoretic, în runda calificărilor, ceilalţi candidaţi, încă necunoscuţi, neavând timpul necesar, şi nici structurile logistice, pentru a spera la mari surprize. Interesant este totuşi un fapt: deşi plasat în sondaje pe primul loc, în absenţa cunoaşterii celorlalţi candidaţi, nici actualul preşedinte Klaus Iohannis, care nu a găsit cura eficientă de detoxifiere a unui popor bântuit de duhurile Cotroceniului, nu este pe „cai mari”. După 15 ani şi trei mandate străbătute de convulsii, harţaguri, vrăjmăşii, societatea românească are nevoie, cum spunea pentru DC News şi consultantul american Patrick Basham, preşedintele Democracy Institute, fin cunoscător al situaţiei din ţara noastră, de un sfârşit al războiului româno-român. Ne pândeşte o irosire de voturi, dacă alesul poporului va străluci de competenţe, dar nu se va pricepe să împace antagonismele ce sfâşie armonia socială. Misiunea se anunţă anevoioasă: să ne împace unii cu alţii, să liniştească lumea, şi să se poarte într-un fel, care să calmeze o naţie cu muştarul sărit. Cronicarul socotea cu secole în urmă, apud Radu Călin Cristea (Obs. Cultural 29.10.2014) că domnii sunt buni, numai atunci când ţara se bucură de „odihnă”. Klaus Iohannis nu a fost ceea ce se aştepta, prin răfuielile nevrotice cu actuala guvernare şi intoleranţa la orice puseu de coabitare. Şi-a închipuit că normalitatea comunităţii înseamnă voce răstită, mesaje dure, muşchi încordaţi, în loc de ţinutul aproape, la pas, într-o cadenţă prietenoasă. A făcut confuzii, a narat intens, emoţional, surescitat, şi când nu era recomandat. Ceea ce putea fi valabil la nivelul unei mici colectivităţi, cum era Sibiul, nu mai era satisfăcător la nivelul ţării. Domnul Klaus Iohannis va avea dificultăţi, inclusiv la prezentarea bilanţului, care în orice caz nu îl va ajuta, în măsura dorită, în încinsele dezbateri electorale. Alegerile prezidenţiale sunt personalizate. Şi nu este exclus, ca de data aceasta, alegătorii să îşi dorească un dregător de modă veche, ce respectă rânduielile, în fruntea ţării. Să fie Viorica Dăncilă prima femeie preşedinte de stânga după 2000? Greu de dat un răspuns. În orice caz ar fi capabilă, cu certitudine, de un lucru: o sfeştanie la scară naţională. Pentru a pune capăt urii care bântuie în societate.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord
Se discută deja, cum este şi firesc, despre candidaţii –posibili- la apropiatele alegeri prezidenţiale, şansele lor, deşi în afara actualului preşedinte Klaus Iohannis, despre care ştim că îşi doreşte un nou mandat, reprezentînd oferta electorală a PNL, mare lucru nu cunoaştem despre ceilalţi protagonişti. Deocamdată din partea Alianţei 2020 (USR-Plus), avem cunoştiinţă doar de numele senatorului Dan Barna, desemnat ieri candidatul comun. Se aşteaptă anunţul cu numele candidatului din partea PSD, dacă nu cumva vom avea finalmente un candidat comun, din partea alianţei de guvernare. După toate probabilităţile, premierul Viorica Dăncilă se află în stand-by. Ceea ce putem anticipa este că vom avea o confruntare acerbă „în trei”, cel puţin teoretic, în runda calificărilor, ceilalţi candidaţi, încă necunoscuţi, neavând timpul necesar, şi nici structurile logistice, pentru a spera la mari surprize. Interesant este totuşi un fapt: deşi plasat în sondaje pe primul loc, în absenţa cunoaşterii celorlalţi candidaţi, nici actualul preşedinte Klaus Iohannis, care nu a găsit cura eficientă de detoxifiere a unui popor bântuit de duhurile Cotroceniului, nu este pe „cai mari”. După 15 ani şi trei mandate străbătute de convulsii, harţaguri, vrăjmăşii, societatea românească are nevoie, cum spunea pentru DC News şi consultantul american Patrick Basham, preşedintele Democracy Institute, fin cunoscător al situaţiei din ţara noastră, de un sfârşit al războiului româno-român. Ne pândeşte o irosire de voturi, dacă alesul poporului va străluci de competenţe, dar nu se va pricepe să împace antagonismele ce sfâşie armonia socială. Misiunea se anunţă anevoioasă: să ne împace unii cu alţii, să liniştească lumea, şi să se poarte într-un fel, care să calmeze o naţie cu muştarul sărit. Cronicarul socotea cu secole în urmă, apud Radu Călin Cristea (Obs. Cultural 29.10.2014) că domnii sunt buni, numai atunci când ţara se bucură de „odihnă”. Klaus Iohannis nu a fost ceea ce se aştepta, prin răfuielile nevrotice cu actuala guvernare şi intoleranţa la orice puseu de coabitare. Şi-a închipuit că normalitatea comunităţii înseamnă voce răstită, mesaje dure, muşchi încordaţi, în loc de ţinutul aproape, la pas, într-o cadenţă prietenoasă. A făcut confuzii, a narat intens, emoţional, surescitat, şi când nu era recomandat. Ceea ce putea fi valabil la nivelul unei mici colectivităţi, cum era Sibiul, nu mai era satisfăcător la nivelul ţării. Domnul Klaus Iohannis va avea dificultăţi, inclusiv la prezentarea bilanţului, care în orice caz nu îl va ajuta, în măsura dorită, în încinsele dezbateri electorale. Alegerile prezidenţiale sunt personalizate. Şi nu este exclus, ca de data aceasta, alegătorii să îşi dorească un dregător de modă veche, ce respectă rânduielile, în fruntea ţării. Să fie Viorica Dăncilă prima femeie preşedinte de stânga după 2000? Greu de dat un răspuns. În orice caz ar fi capabilă, cu certitudine, de un lucru: o sfeştanie la scară naţională. Pentru a pune capăt urii care bântuie în societate.
