„Victor Ponta riscă o afirmație abruptă și impulsivă”

0
932

Afirmațiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora președintele Klaus Iohannis promovează  interese străine și antiromânești prin nepromulgarea Codului Fiscal, reprezintă o atitudine izbitor de asemnătoare cu declarațiile guvernanților eleni care au acuzat, în discursurile publice, că se dorește transformare Greciei în colonie.

Deputatul PNL de Dolj, Ionuţ Stroe a precizat într-un comunicat de presă că subiectul inventat de Victor Ponta nu există și nici nu merită comentat, iar dacă tot vorbește de interesele UE în România, atunci realitatea îl contrazice. Stabilitatea, dezvoltarea dimensiunii sociale, securitatea economică sunt într-adevăr interese ale Uniunii Europene, dar comune cu ale României. „Victor Ponta  riscă o afirmație abruptă și impulsivă care nu face nimic altceva decât să-i adâncească și mai mult relația de neîncredere dintre el și mulți dintre liderii UE. Este îngrijorător faptul că în discursul lui Victor Ponta apar primele semne ale agresivității promovate de partidele eurosceptice și populiste, atitudini care le-au adus succes politic, dar în egală măsură faliment și dezastru socio-economic în țările lor.Victor Ponta ar fi trebuit să vină cu măsuri economice de acompaniere în vedere a reformei fiscalității, și nu să se lanseze în acuzații fără fundament real. PNL susține reforma fiscalității, însă ea trebuie dublată de măsuri economice pregătitoare solide. Noi, liberalii, avem soluții sustenabile în Programul de Guvernare pentru o reformă reală a mediului fiscal, reformă care să nu pună în pericol stabilitatea macro-economică”, a subliniar purtătorul de cuvânt al PNL.