Absolvenţii care doresc sprijin pentru găsirea unui loc de muncă se pot înregistra la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creşterea şi versificarea competenţelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, iar aceia care se află în evidenţa AJOFM, dar nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvire, pot solicita indemnizaţia de şomaj.
Potrivit AJOFM Dolj, accesul la programele de formare profesională se face în urma activităţii de informare şi consiliere profesională sau de mediere. Absolvenţii înregistraţi, indemnizaţi şi neindemnizaţi, beneficiază gratuit de serviciile de formare profesională, respectiv pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului, şi pot susţine gratuit, de cel mult două ori, examenul de absolvire a acestuia. Totodată, beneficiază de rechizite şi materiale de instruire, echipament de protecţie (dacă este cazul), abonament de transport în comun, după caz, decontarea cheltuielilor de transport, consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.
AJOFM Dolj organizează frecvent cursuri
În luna iulie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează 176 de programe de formare profesională, pentru un număr de 3.666 de persoane, care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţia municipiului Bucureşti. Judeţele în care, în luna iulie, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Braşov (238 de persoane), Dolj (224 de persoane), Dâmboviţa (196 de persoane), Iaşi (175 de persoane), Galaţi (152 de persoane). Din datele ANOFM, cele mai solicitate meserii pentru care s-au organizat programe de formare profesională în luna iulie sunt cele de lucrător în comerţ – 268 de persoane; operator introducere, validare şi prelucrare date – 260 de persoane; inspector (referent) resurse umane – 185 de persoane; lucrător în cultura plantelor – 168 de persoane; contabilitate – 149 de persoane; agent pază şi ordine – 145 de persoane; ospătar (vânzător) în unităţi de alimentaţie – 129 de persoane; bucătar – 124 de persoane; patiser – 120 de persoane şi confecţioner asamblor articole din textile – 81 de persoane.
Absolvenţii care doresc sprijin pentru găsirea unui loc de muncă se pot înregistra la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raza teritorială unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. În acest sens, actele necesare pentru înregistrare sunt cartea de identitate (copie), o adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea că este apt de muncă, şi actul de absolvire a ultimei forme de învăţământ, în original şi copie.
Drept… la şomaj
Pe de altă parte, absolvenţii care se află în evidenţa AJOFM Dolj, dar care demonstrează că nu şi-au găsit un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ, într-o perioadă de 60 de zile, au dreptul la indemnizaţia de şomaj. În acest caz, ei vor depune la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă un dosar cu următoarele documente: actul de identitate – original şi copie; actele de studii şi alte calificări – original şi copie; certificatul de naştere – original şi copie; certificatul de căsătorie – original şi copie (dacă este cazul); adeverinţa medicală din care să rezulte că este apt(ă) de muncă; o declaraţie pe proprie răspundere că nu urmează o formă de învăţământ dată în faţa unui notar. Totodată, au nevoie de dovada că s-au înregistrat în evidenţele AJOFM sau de adeverinţa eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, prin care se certifică data înregistrării în evidenţele proprii – în cazul în care persoana s-a înregistrat în vederea medierii pentru încadrarea în muncă la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditat sau notificat conform legi. Nu în ultimul rând, la dosar trebuie ataşate actele eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri.
Actele necesare pentru înscrierea la programele de formare profesională sunt următoarele:
– CI./BI. (xerocopie şi original);
– certificat de naştere (xerocopie şi original);
– certificat de căsătorie (xerocopie şi original), dacă este cazul;
– dovada absolvirii studiilor (adeverinţe, certificat, diplome);
– documentul medical care să ateste că persoana este aptă din punct de vedere medical;
– adeverinţă de venit emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice;
– recomandare în urma activităţii de informare şi consiliere profesională.