Soarta câinilor comunitari se va decide la toamnă

0
339

Autorităţile locale speră ca, până în această toamnă, să rezolve într-un fel sau altul problema câinilor comunitari. În cazul în care se va aproba noua lege a maidanezilor, municipalitatea craioveană va avea pâinea şi cuţitul în mână, putând să decidă dacă patrupedele fără stăpân vor fi eutanasiate sau doar crotaliate.

Craiovenii nu vor mai avea de suportat decât puţin, cel mult o vară, până când vor scăpa de câinii comunitari care se plimbă acum nestingheriţi pe străzi, la platformele de gunoi, printre blocuri, practic peste tot. Cel puţin acestea sunt asigurările pe care le dau autorităţile locale, directorul Salubrităţii, Sorin Ciobanu, susţinând că noua lege a câinilor comunitari urmează să fie aprobată până în această toamnă şi va rezolva pentru totdeauna această problemă spinoasă, care există în multe oraşe din ţară. «Legea a fost votată, articol cu articol, de deputaţi şi, din câte ştiu, mai are nevoie de un vot per ansamblu. Nu poate să întârzie mai mult de câteva luni, iar după calculele noastre ar înseamnă că până în toamnă va fi aprobată, iar după ce va fi publicată în Monitorul Oficial va putea fi pusă în aplicare», a declarat Sorin Ciobanu.

Cuţitul va fi pus în mâna consilierilor municipali

Potrivit acestuia, noile prevederi în domeniul le lasă autorităţilor locale posibilitatea de a decide care variantă din două – eutanasiere sau crotaliere – se potriveşte cel mai bine cu starea de fapt. «În noua lege este inclusă atât crotalierea, care era şi până acum, dar şi eutanasierea câinilor cu probleme de sănătate sau deosebit de agresivi. Autorităţile locale vor analiza mai bine situaţia şi vor decide care dintre cele două măsuri este cea mai potrivită», a mai spus Sorin Ciobanu. Cei care vor lua această hotărâre la nivel local vor fi consilierii municipali. La propunerea Salubrităţii Craiova, care coordonează activitatea de ecarisaj, municipalitatea va face un plan de aplicare rezultat din prevederile legale şi îl vor supune spre aprobare aleşilor locali. «Dacă aleşii locali vor vota pentru eutanasiere, câinii comunitari vor fi omorâţi. Dacă nu, vom căuta alte soluţii», a mai spus Ciobanu.

Primăria Craiova se fereşte de eutanasiere

În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii Primăriei Craiova, aceştia nu se plasează oficial în nici una din cele două tabere, formate la nivel naţional. Autorităţile din Bănie spun că ar putea la fel de bine să ucidă câinii comunitari sau să-i crească într-un stabiliment atât timp cât scopul final este benefic cetăţenilor. «Primăria Craiova va susţine orice variantă legală care oferă posibilitatea ca locuitorii urbei să fie protejaţi de câinii violenţi», a declarat, ieri, Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. Aceeaşi poziţie o împărtăşeşte şi directorul Salubrităţii, Sorin Ciobanu, care încearcă de câţiva ani să rezolve această problemă. Totuşi, municipalitatea craioveană are rezerve în ceea ce priveşte eutanasierea comunitarilor, considerând că este o măsură dură, dat fiind faptul că numărul patrupedelor fără stăpân este foarte mare.

Peste 5.000 de câini vagabonzi, pe străzile din Craiova

În acest moment, autorităţile se bazează pe stabilimentul de la Făcăi, unde sunt cazate în jur de 90 de patrupede. În perioada cazării, câinii sunt deparazitaţi şi crotaliaţi, iar masculii sunt sterilizaţi. Pentru că este doar un stabiliment de tranzit, nu mai poate demult să facă faţă situaţiei, municipalitatea luând serios în calcul varianta amenajării unui al doilea cămin pentru câini. Locaţia a fost identificată în halele dezafectate ale Penitenciarul “Pelendava”, unde ar putea fi cazaţi 1.000 de câini. «Există o înţelegere în acest sens între autoritatea locală şi conducerea penitenciarului şi aşteptăm materializarea intenţiei. Însă nu putem vorbi de această investiţie decât după ce va fi votată noua lege», a mai spus Ciobanu. Potrivit datelor oferite de conducerea Salubrităţii, pe străzile din Craiova circulă în acest moment aproximativ 5.000 de câini comunitari.