Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul

0
1485

La 20 iulie Biserica îl prăznuieşte pe Sf. Prooroc Ilie, singurul sfânt din Legea veche care are sărbătoare în calendarul ortodox. Fiul preotului Sovac din neamul lui Aaron era din cetatea Tesve a Galaadului, de aceea i se şi spune Tesviteanul. A trăit cu 800 de ani î. Hr., pe vremea când peste evrei domnea Ahab, rege care, îndemnat de soţia lui de neam păgân, Isabela din Sidon, şi-a părăsit credinţa, a poruncit poporului să se închine idolilor şi i-a prigonit pe profeţi.

Sinaxarul grecesc ne spune că odată, la Belgrad, vieţuia un creştin ortodox a cărui nevastă era romano-catolică. La praznicul Sfântului Ilie, femeia îşi puse în gând să frământe pâine, dar bărbatul îi zise: "Astăzi este praznicul proorocului Ilie şi nu se cuvine să lucrăm". Femeia îi răspunse că praznicul fusese înainte cu zece zile, după calendarul ei, şi începură să se sfădească. Îndărătnica frământă totuşi aluatul, dar acesta împietri în mâinile ei. Toţi vecinii alergară să vadă minunea şi fiecare luă cu sine o bucată din acea piatră. Chiar atunci s-a întâmplat să fie de faţă şi stareţul din acea vreme al Mănăstirii „Sf. Ilie” din Ierusalim, care, luând şi el o bucată de piatră, s-a întors la Ierusalim şi a aşezat-o înaintea icoanei Sf. Prooroc Ilie din mănăstirea sa, ca mărturie a minunii lui Dumnezeu.

Proorocul Ilie leagă cerul

La porunca Domnului, Ilie a mers la curtea lui Ahab şi l-a certat cu asprime. Însă, văzând că regele nu poate fi adus pe calea cea bună, a prevestit trei ani şi jumătate de foamete mare peste Israel, ca pedeapsă dumnezeiască pentru lepădarea lui de credinţă: “Viu este Domnul căruia îi stau înainte, că nu se va pogorî ploaie, nici rouă pe pământ decât prin cuvintele gurii mele!”. Şi l-a înduplecat pe Dumnezeu să-i asculte rugăciunea. Pentru râvna lui, Domnul l-a adăpostit pe Ilie la pârâul Cherit, din care să-şi potolească setea, şi le-a poruncit corbilor să-l hrănească aducându-i în zbor dimineaţa pâine şi seara carne. Apoi a împlinit proorocia robului Său: cerul s-a închis, norii s-au pecetluit, toate de pe faţa pământului s-au uscat şi apele au secat. Era o privelişte dureroasă, fiindcă nu numai oamenii mureau, ci şi fiarele şi păsările. Atunci, bunul Dumnezeu, văzând că pe lângă păcătoşi pier şi pruncii nevinovaţi, păsările şi dobitoacele care nu greşiseră cu nimic, îl trimise pe Ilie la o văduvă necăjită, ca să-i trezească mila pentru poporul care suferea. Şi văzând proorocul sărăcia în care se afla văduva, jalea şi ruşinea îi înmuiară inima încât nu putea să-i vorbească. Chinuit de arşiţă, îşi învinse sfiala şi îi ceru puţină apă. Atunci ea strigă către el: “Dacă prin jurământul gurii tale ai legat cerul ca să nu plouă pe pământ, cum îndrăzneşti să-mi ceri mie apă?”. Şi ca să-l facă pe Ilie să ceară dezlegarea cerului, Domnul aduse moarte peste copilul văduvei. Privind-o Ilie cum se tânguia la picioarele lui, începu a-L ruga pe Dumnezeu: “Dezleagă, Stăpâne, legăturile morţii de la fiul văduvei”. Iar milostivul Dumnezeu i-a zis: “Dezleagă şi tu cerul pe care l-ai legat cu gura ta şi-l voi dezlega şi Eu pe copil din legăturile morţii”. Şi Ilie a zis către Stăpânul său: “Dă viaţă copilului şi dezleagă cerul, numai izbăveşte-mă de lacrimile văduvei”. Şi înviind copilul, l-a dat mamei sale. După trei ani şi jumătate, din porunca lui Dumnezeu, Ilie s-a întors la curtea lui Ahab şi l-a înştiinţat că Domnul va da ploaie pe pământ. Şi foametea a încetat printr-o binecuvântată ploaie, iar poporul s-a întors la dreapta credinţă.

Când zilele proorocului Ilie s-au sfârşit, el a fost ridicat la cer, viu fiind, într-un car de foc. Sf. Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sf. Ilie, cel mai drag dintre sfinţii Vechiului Testament şi cel mai familiar creştinilor de pretutindeni, va veni iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca vestitor al celei de-a doua veniri a lui Hristos.