De pe margine, Ludovic Orban, politician cu notabile stagii liberale, legitimat ca liderul „Forţa Dreptei”, tropăie şi el, în aşteptarea unui semn de bunăvoinţă de la Nicuşor Dan, al cărui susţinător – fără aport comensurabil- se consideră. Funciarmente, Ludovic Orban este un tenor de dreapta, cu idiosincrazii mărturisite şi demonstrate faţă de social-democraţi. Nimeni nu-l condamnă pentru asta. Că nu-şi mai aminteşte susţinerea greţoasă pentru Klaus Iohannis, la primul mandat al acestuia, răsplătită ulterior, e foarte bine, dar acum, la „bătaia peştelui”, s-a simţit dator, din nou, să intre în arenă, precizând că „nu ar fi acceptat să-i caute în coarne pe cei de la PSD, pentru că sunt într-o situaţie în care n-au ce face, iar dacă se duc în opoziţie, practic riscă să dispară, pentru că au un concurent în AUR”. La alegerile parlamentare de anul trecut PSD a venit pe primul loc, e drept nu cu un scor robust. Forţa Dreptei, partidul lui Ludovic Orban, a luat… 1,88%, scor umilitor, dacă cineva îşi propune să facă vreo analiză. Potrivit lui Ludovic Orban, cei de la PSD ar trebui „să-şi pună cenuşă în cap şi să înţeleagă că nu mai pot să facă pe Ileana Cosânzeana”. Cam banală comparaţia. Ludovic Orban posedă o viclenie politică, nu abilitate, de invidiat. Îl doare în pălărie pe el de cursul complicatelor negocieri, de la Palatul Cotroceni, dar a simţit momentul unei curtoazi deloc de circumstanţă pe lângă Ilie Bolojan, „omul serios care a dat la o parte orice populism şi a preferat să spună adevărul, care îşi distruge imaginea publică, prin adoptarea tuturor măsurilor inpopulare, pentru a repara stricăciunile grave provocate de guvernele Ciucă şi Ciolacu”. Şi conchide cu înţelepciunea sa, niciodată proverbială, niciodată în exces: „Este sfidată cu neruşinare voinţa oamenilor care a fost exprimată la alegerile prezidenţiale”. O fi Ludovic Orban uns cu toate alifiile politice, cum se spune, dar asta cu voinţa oamenilor putea fi lăsată în adormire. Fiindcă alegerile prezidenţiale ne-au dovedit-o din plin, cum e şi cu voinţa oamenilor. „Dacă se duc în opoziţie, practic riscă să dispară”, asta crede Ludovic Orban despre pesedişti. E o teză de luat în seamă de Sorin Grindeanu şi ceilalţi, dar premoniţia lui Ludovic Orban nu e deloc înduioşătoare. N-ar trebui „să moară” însă de grija pesediştilor, capabili să-şi ducă singuri crucea. Discuţiile de la Cotroceni sunt însă mult mai serioase şi chiar neliniştitoare: „repararea” deficitului bugetar prin reduceri de personal şi salarii la bugetari, creşterea TVA la 21% şi altor impozite, stoparea unor investiţii cu fonduri din bugetul naţional, în viziunea lui Nicuşor Dan trebuie făcută prin evitarea creşterii TVA, aşa cum a promis în campania electorală şi se opune acestei majorări. Pachetul de 100 de măsuri fiscale, care să reducă deficitul bugetar şi să contribuie la reducerea cheltuielilor publice, este de-a dreptul descumpănitor. Criza politică se prelungeşte, dincolo de pragul reuniunii ECOFIN (unde sunt discutate teme fiscale esenţiale pentru statele membre) şi în ajunul summit-ului NATO de la Haga. Ceea ce deranjează însă la Ludovic Orban este logica acestuia, care urlă de-a dreptul: va să zică multitudinea de măsuri cu impact social, luate de social-democraţi, în coaliţie cu liberalii şi udemeriştii, unele poate exagerate, nu bine calibrate, n-au fost de bun augur, în schimb un ansamblu de măsuri de austeritate, îmbrăţişat de Ilie Bolojan – prin forţa împrejurărilor-, trebuie salutat, cu condescendenţă.
