Peştele, protejat în perioada de prohibiţie

0
296

În perioada 11 aprilie – 7 iunie 2022, poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de transporturi navale, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au efectuat aproximativ 2.500 de controale pentru protejarea fondului piscicol național, asigurarea respectării cadrului legal privind colectarea, transportul și comercializarea produselor și subproduselor din pește, precum și a prevederilor legale referitoare la prohibiție pe fluviul Dunărea și pe lacurile Snagov, Stânca-Costești și Bicaz.

În luna martie 2022, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în comun cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au emis Ordinul comun nr. 57/675/2022 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022, conform căruia se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pentru 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, excepție făcând apele de frontieră, iar, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, pentru 45 de zile, în apele care constituie frontieră de stat. Astfel, în perioadele de prohibiție, poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de transporturi navale, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, cu sprijinul reprezentaților din cadrul altor instituții cu atribuții în domeniu, au desfăşurat activităţi de verificare şi control pentru protejarea fondului piscicol național, asigurarea respectării cadrului legal privind colectarea, transportul și comercializarea produselor și subproduselor din pește, precum și a prevederilor legale referitoare la prohibiție pe fluviul Dunărea și pe lacurile Snagov, Stânca-Costești și Bicaz. Pentru combaterea ilegalităţilor, polițiștii au efectuat 2.493 de controale, au legitimat 3.532 de  persoane și au verificat 19 societăţi comerciale, 6 asociații de profil, 141 de puncte de debarcare, 11 centre de primă vânzare, 439 de autoturisme, 872 de ambarcațiuni, 576 de autorizaţii de pescuit, 572 de licenţe de pescuit și 1.679 de permise de pescuit. În urma activităţilor specifice desfăşurate, polițiștii au constatat 293 de infracţiuni, dintre care 256 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, 21 la  Legea nr. 191/2003 privind transportul naval, 13 incriminate de Codul Penal și 3 prevăzute de Legea nr. 107/1996 Legea Apelor. De asemenea, polițiștii au aplicat 481 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 152.755 de lei, dintre care 364 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura și 117 la alte acte normative. Totodată, în urma activităţilor desfăşurate, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 122 de unelte de pescuit, 50 de ambarcaţiuni, 26 de motoare de ambarcaţiune, trei autovehicule, 2.071 kg. de pește, dintre care 20 kg. de sturion și două kg. de icre de sturion.