Senatul Canadei a aprobat legalizarea consumului de marijuana în scop recreaţional

0
439

Camera Superioară a Parlamentului din Canada a aprobat legalizarea consumului de marijuana în scop recreţional, devenind astfel prima ţară din G7 care ar putea legaliza canabisul, relatează site-ul agenţiei Reuters şi cotidianul Independent.

Senatul a aprobat legea cu 52-29 de voturi. Legea permite persoanelor care au împlinit 18 ani să crească, să cumpere şi să folosească marijuana în scop recreaţional. Aceasta reglementează că o persoană poate creşte până la patru plante acasa.

Proiectul de lege a fost aprobat marţi de Camera Comunelor, urmând să fie prezentat premierului Justin Trudeau, un susţinător al eforturilor de legalizare a marijuanei.

“Este prea uşor pentru copiii noştri să obţină marijuana şi pentru infractori să obţină profit. Astăzi vom schimba acest lucru. Planul nostru de a legaliza şi reglementa utilizarea marijuanei tocmai a fost aprobat de Senat”, a declarat Trudeau într-un mesaj postat pe platforma de microblogging Twitter.

 În urma deciziei Parlamentului, Canada devine a doua ţară care aprobă folosirea marijuanei în scop recreaţional, la nivel naţional, după Uruguay, dar şi prima din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7). (Sursa: Mediafax)