În perioada 12-14 iunie, Grupul Şcolar Economic „JoanesKajoni” din Miercurea Ciuc a găzduit etapa naţională a concursului „Tinerii dezbat”,parte a Campionatului Naţional de Dezbateri, ajuns, în acest an,la cea de-a VI-a ediţie. Reprezentanţii Craiovei au fost la înălţime, bifând câştiguri, prin elevii de la Colegiile Naționale „Carol I” şi „Fraţii Buzeşti”.
Concursul este o modalitate de educaţie non-formală şi presupune o confruntare argumentată de idei avansate de două echipaje, formate din câte trei elevi, pe o temă dată, numită moţiune. Un echipaj joacă rolul Guvernului şi susţine moţiunea, iar celălalt, pe cel al Opoziţiei. Decizia finală, privind câştigătorii, este luată de un juriu format dintr-un număr impar de arbitri, precizări făcute de Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Un echipaj în semifinală
La startul competiţiei s-au înscris peste 200 de licee din ţară, patru fiind din Dolj: Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” – profesor coordonator Daniela Popa; Colegiul Naţional „Carol I” – Olivia Dragomir; Colegiul Naţional „Elena Cuza” – Marius Georgescu; Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – Cătălin Popa. Pentru etapa naţională s-au calificat Anca Vlad, Maria Tohăneanu, Ingrid Bărbulescu („Carol I”); Maria-RobertinaBuşe, Elena Sava şi Diana Iulia Bleoancă („Elena Cuza”); Roxana Pascu, Oana Buleandră şi Alexandra Faur („Fraţii Buzeşti”).
În prima zi a concursului, au avut loc trei runde de calificare (prima – aleatorie, celelalte pe „puternic-puternic” şi „slab-slab”), la care au participat roate cele 33 de echipe înscrise, 16 team-uri participând, conform clasamentului, la faza eliminatorie, a II-a zi, pe 14 iunie. În „optimi”, de la Dolj, au avansat echipajele de la „Carol I” şi „Fraţii Buzeşti”, iar mai departe a mers ultima, care a avansat până în semifinale, unde a fost învinsă de echipa celor de la Colegiul Naţional „A.I. Laurian” Botoşani, cea care a şi câştigat.
La finalul competiţiei, cei prezenţi au luat cu ei o experienţă plăcută, iar la capitolul „rezultate” judeţul Dolj se poate mândri: locul al II-lea, la individual, ocupat de Maria Tohăneanu, şi medalia de bronz obţinută de echipajul de la „Fraţii Buzeşti”. Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, având ca partener strategic Asociaţia Română de Dezbateri Oratorice şi Retorică, iar celelalte entităţi participante au fost „Roumanian – American Foundation”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi U.N.I.C.E.F.