Noul Consiliul Local Municipal Craiova va fi învestit vineri

0
320

Ieri, consilierii municipali şi-au primit certificatele care le atestă calitatea de aleşi locali, urmând ca vineri să fie învestiţi în cadrul unei ceremonii solemne. Deşi a fost programată pentru ora 14.00, înmânarea documentelor a fost întârziată cu aproape o jumătate de oră, din motive de organizare.

Primii care şi-au făcut apariţia la Primăria Craiova au fost aleşii USL, aceştia manifestându-şi, în felul acesta, şi nerăbdarea de a forma un nou consiliu, în care deţin majoritatea – cu 15 locuri. Pe lângă stângăcia nou-veniţilor (unii au trebuit să se familiarizeze mai întâi cu interiorul instituţiei), a fost remarcată absenţa celor trei combatanţi din timpul campaniei electorale.

Primarul ales, Lia Olguţa Vasilescu, nu a fost prezent în sală, la fel cum nu au venit să-şi ridice certificatele nici fostul viceprimar Mărinică Dincă şi nici fostul primar Antonie Solomon, acesta din urmă anunţând anterior că renunţă la calitatea de consilier. De altfel, nici unul dintre cei şapte consilieri UNPR nu au venit să-şi preia certificatele. Potrivit preşedintelui Biroului electoral de circumscripţie nr. 1 Craiova, Elena Bianca Acrivopol, certificatele trebuie ridicate personal şi nu îşi pierd valabilitatea.