Un doljean de 81 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie petrecut în week-end. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, vineri seara, Ionuţ Bogaşeriu, de 30 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Vento prin comuna Galicea Mare, s-a angajat în depăşirea unui biciclist care circula în aceeaşi direcţie de mers. În momentul depăşirii, biciclistul, Marin Totora, de 81 ani, din localitate, a efectuat viraj la stânga, fără să se asigure, şi a fost izbit în plin de autoturism, în urma impactului suferind leziuni care au condus la deces. Şoferul este acum cercetat pentru ucidere din culpă.
În aceeaşi seară, în Craiova, Pantelie Marinescu de 71 de ani, în timp ce conducea un autoturism Nissan în municipiu, a accidentat-o uşor pe Maria O., de 15 ani, din localitate, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat de poliţişti la mai puţin de o oră după producerea evenimentului, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Daca tot scrieti un articol scrieti-l pana la capat…ati uitat sa scrieti ca inconstientul care l-a lovit pe acest om (care de altfel imi era ruda apropiata) a lasat pe sosea o urma de frana de 40 metri…si tot saracul om e vinovat de accident ca tampitul ala avea 130-140 km la ora nu?? O sa il aiba pe constiinta toata viata. In localitate cu asa o viteza…puscarie pe viata sa faca…INCONSTIENTULE!!!
Comments are closed.