Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj, a organizat, în perioada februarie-mai 2024, Concursului National „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”. Ajuns la ediția cu numarul X, competiţia are ca obiective principale promovarea securității și sănătății în muncă, precum și formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale, viitori lucrători.
Etapa județeană de anul acesta a fost organizată la Liceul „Matei Basarab”, din Craiova, unde cele 88 de echipaje înscrise la concurs au susținut proba teoretică și proba practică, organizate pe trei secțiuni (profile): învățământ profesional, tehnologic/tehnic și profil teoretic. La concurs s-au înscris 176 de elevi de la 16 licee din Craiova, precum și din județ: Colegiul “Ștefan Odobleja”, Colegiul Național “Frații Buzești”, Liceul “Matei Basarab”, Liceul Tehnologic “George Bibescu”, Liceul “Traian Vuia”, Liceul de Industrie Alimentară, Colegiul Economic “Gheorghe Chițu”, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Liceul Energetic, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Liceul Tehnologic “Henri Coandă”, Liceul Tehnologic “Ștefan Milcu” din Calafat, Liceul Tehnologic “Ștefan Anghel” din Băilești și Liceul Tehnologic “Al. Macedonski” din Melinești. Etapa națională a concursului s-a desfășurat în perioada 17.05-19.05.2024 la Colegiul Tehnic „Gheorge Asachi” din Iași, în colaborare cu specialiștii din cadrul Inspecției Muncii, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și Inspectoratelor Școlare Județene. Elevii care au reprezentat județul Dolj la etapa națională provin de la Liceul “Traian Vuia”, Colegiul Național “Frații Buzești”, Colegiul “Ștefan Odobleja” și Liceul Tehnologic “George Bibescu”.
Un succes important
Vorbim despre o colabore extraordinară între ITM Dolj şi ISJ Dolj “Suntem mândrii că, alături de Inspectoratul Școlar Dolj, am reusit să derulam un proiect de succes pentru copiii noștri. Inspectoratul teritorial de muncă Dolj s-a implicat în pregătirea elevilor, prin organizarea unor vizite de lucru la operatori economici importanți din județul Dolj, precum ETI EUROPEAN FOOD, FORD OTOSAN dar și în șantierul din cadrul Aeroportului Internațional Craiova, atât pentru a susține efortul acestora în abordarea disciplinei Securitate si Sănătate în muncă, cât și pentru a dezbate anumite aspecte de interes pentru perfecționarea acestora în materialele studiate. Ne mândrim că lotul de elevi doljeni a adus locul I la nivel național, pentru secțiunea învățământ teoretic inferior, pentru echipajul de elevi de la Colegiul Național “Frații Buzești”. Totodată, premianții vor beneficia de admiterea fără examen la oricare dintre cele 11 facultăți din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Totodată, echipajul de la Liceul Tehnologic “George Bibescu” a obținut premiul special. De altfel, toti elevii participanți au câștigat, pe lângă experiența concursului, prietenii pe termen lung și amintiri frumoase. Felicităm elevii si profesorii pentru implicare si interesul crescut pentru un domeniu important al activității profesionale cum este securitatea si sănătatea în muncă”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj .