Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova – 188 de ani de existenţă

0
1794

Mâine, 21 mai, Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova sărbătoreşte 188 de ani de existenţă. Manifestările nu vor fi deschise publicului, vor fi în cadru restrâns, din cauza pandemiei de COVID – 19, dar vor fi evenimente organizate, atât cât stipulează măsurile de rigori sanitare adoptate. Unitate de elită a învăţământului românesc, “Elena Cuza” are aprecieri venite din partea reprezentanţilor ţărilor cu care Colegiul are parteneriate, vorbind aici de formele de studiu bilingv: română – germană, română – chineză şi română – franceză. Este o recunoaştere a procesului de învăţământ desfăşurat la “Elena Cuza”.

Colegiul Naţional “Elena Cuza” sărbătoreşte, mâine, 21 mai, 188 de ani de existenţă. Nu vor fi foarte multe manifestări, din cauza regulilor sanitare impuse de COVID – 19, dar evenimente tot vor fi. “Nu am mai suspendat cursurile, dar vom avea o decernare de diplome, pentru elevii merituoşi, iar din partea ambasadelor ţărilor cu care avem parteneriate în ceea ce priveşte învăţământul bilingv, am primit mesaje, ultimul fiind aşteptat de la reprezentanţii Ambasadei Franţei, care, sunt convins, va veni. În premieră, avem cinci absolvenţi de nivel A, în urma cursurilor bilingve română – chineză. De Ziua Colegiului, pe lângă decernarea diplomelor, pe faţada instituţiei de învăţământ va fi arborat un banner mare cu un mesaj concret, care să ateste valoarea şcolii noastre”, a precizat prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional “Elena Cuza”.

Germania şi China, alături de România

Mesajele despre care vorbea Liviu Cotfasă (FOTO), sunt sugestive. “În calitate de coordonator al ZfA (Departamentul pentru Şcolile din Străinătate) aş vrea să vă felicit cordial cu ocazia împlinirii a 188 de existenţă a Colegiului. Instituţia dumneavoastră face parte de mai mult de zece ani dintre cele aproximativ 1.200 de şcoli DSD (cu diplomă de Limba Germană), din reţeaua PASCH (“Şcoli: Parteneri ai viitorului”), coordonată de Ministerul Afacerilor Externe. Le mulţumesc tuturor colegilor români, de la Colegiul Naţional “Elena Cuza”, pentru implicare. Diploma DSD reprezintă un certificat recunoscut la nivel internaţional, care atestă cunoştiinţele de Limba germană pe un anumit nivel lingvistic, care, printre altele, dă dreptul la frecventarea unui colegiu de studii, respectiv a unei facultăţi/universităţi din Germania. Mă bucur să am în continuare a colaborare strânsă cu colegele din Craiova, dar şi cu conducerea , şi nu pot ura decât “La Mulţi Ani!” acestui colegiu  “, a precizat Fabrice Lisegang, coordonatorul ZfA. La rândul său, Li Li, director al Institutului “Confucius” din cadrul Universităţii din Bucureşti, a declarat: “Clasa “Confucius” din cadrul Colegiului Naţional “Elena Cuza” a avut o contribuţie importantă în vederea ajutorării comunităţii locale, în dezvoltarea predării şi studierii Limbii chineze la nivel local şi, de asemenea, unei mai bune înţelegeri reciproce şi prietenii între poporul chinez şi cel român. Sper din toată inima că şcoala se va dezvolta semnificativ, că va ajuta la descoperirea de noi talente şi că va continua să contribuie la dezvoltarea relaţiei de prietenie şi cooperare între China şi România”.