Ieri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 37.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 21.800 mijloace de transport. Pe sensul de intrare – 18.800 persoane.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.000 de persoane, dintre care aproape 13.000 pe sensul de intrare în ţară. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință 5.809 persoane. A fost suplimentat personalul Poliției de Frontieră planificat să desfășoare activităţi la controlul de frontieră, acesta fiind dotat cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră (pentru persoanele care vin pe jos).
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 34 fapte ilegale (18 infracţiuni şi 16 contravenţii), săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.