Numărul locurilor de muncă vacante în primul trimestru a scăzut la 41.800

0
360

Numărul locurilor de muncă vacante în primul trimestru a scăzut la 41.800 iar 29% dintre acestea sunt în sectorul bugetar, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi. Faţă de trimestrul patru al anului trecut, numărul locurilor de muncă vacante s-a redus cu 5.300 în timp ce comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019 declinul este de 16.400. Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,84%, în scădere cu 0,11 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Cea mai semnificativă scădere a ratei locurilor de muncă vacante s-a observat în hoteluri şi restaurante (-0,53 puncte procentuale), iar în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante acesta a cunoscut cea mai relevantă diminuare în industria prelucrătoare (-1.800 locuri vacante). La polul opus, cea mai semnificativă creştere atât a ratei, cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-a regăsit în administraţia publică (+0,31 puncte procentuale, respectiv 900 locuri vacante).