Google : 200.000 de euro pentru derularea unor programe de siguranţă online

0
368

Google acordă unei Organizaţii Non-Guvernamentale (ONG) din România, a cărei misiune este încurajarea programării, educaţiei digitale şi susţinerea adopţiei tehnologiei în rândul copiilor, un grant în valoare de 200.000 de euro, pentru derularea unor programe de siguranţă online şi activităţi conexe pentru profesori şi copii, se arată într-un comunicat al companiei de tehnologie.

Finanţarea acordată organizaţiei Adfaber este asigurată prin Google.org, divizia Google ce se ocupă de proiecte filantropice.

Proiectul se va derula timp de un an, timp în care Adfaber va realiza şi oferi copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani programe educaţionale despre siguranţa online, prin formarea profesorilor şi sprijinirea lor pentru a-i pregăti pe elevi.