Parlamentul European: Se desenează alianţe progresiste şi suveraniste!

0
414

Proiecţia viitorului Parlament European, pe baza sondajelor de opinie din ţările membre, prezentată de „Politico.eu”, arată că popularii ar urma să obţină 170 de mandate, socialiştii 146 de mandate, iar grupul ALDE plus „Renaissance” (partidului lui Emmanuel Macron) peste 100 de mandate. Germanul Udo Bullmann, preşedintele grupului social-democrat în Parlamentul European, cap de listă al social-democraţilor (SPD) în Germania, a evocat o posibilă apropiere de preşedintele francez „Macron nu este socialist, dar noi putem discuta cu el”. Pentru Bullmann o alianţă progresistă este posibilă şi dacă Macron îşi ţine promisiunea de a face politică progresistă, după ce a considerat că PPE, partidul cancelarului Angela Merkel, încarnează imobilismul în Europa. Dar ponderea SPD la nivelul PES va fi mult slăbită, în faţa ascensiunii portughezului Antonio Costa şi a spaniolului Pedro Sanchez şi, de ce nu, a PSD-ului lui Viorica Dăncilă. Suveraniştii, grupaţi în jurul alianţei lui Matteo Salvini cu Marine Le Pen, sunt şi ei în ofensivă, deşi nu au obţinut până acum promisiunea lui Viktor Orban de a li se alătura, şi visează să obţină 170 de mandate, ceea ce ar fi o premieră în istoria Parlamentului European.