Certificate de voluntari de la APM Dolj pentru elevii de la Liceul „Henri Coandă”

0
417

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția American Corner, organizează luni, 21 mai 2018, în Sala „Marin Sorescu”, la ora 13.30, o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”.

Cu acest prilej, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Dolj le vor înmâna elevilor de la Liceul „Henri Coandă” certificate de voluntari, în semn de apreciere pentru participarea la acțiunea de plantare a lizierelor de salcâmi de la Ocolna și a celei pentru protejarea bujorului de pădure de la Plenița.

După inmânarea certificatelor, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului și elevii, care vor fi însoțiți de prof. Amalia Florescu, vor viziona filmul documentar „Waste Land”, apoi vor discuta pe marginea  temelor abordate.

Proiectul „Pentru un mediu mai curat” s-a bucurat încă de la debut de un real succes, până acum fiind organizate numeroase întâlniri și deplasări, prin care s-a urmărit conștientizarea publicului în privința importanței protejării mediului înconjurător.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”