În ce măsură producătorii îşi induc în eroare consumatorii atunci când vine vorba de calitatea produselor importate ?!

0
337

imbunatatiri_funciare1Eurodeputata Viorica Dăncilă, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a solicitat comisarului Phil Hogan identificarea de soluţii la nivel european, pentru a determina în ce măsură producătorii îşi induc în eroare consumatorii atunci când vine vorba de calitatea produselor importate pe teritoriul naţional, comparativ cu aceleaşi produse existente în alte ţări europene.
Solicitarea vicepreşedintei Comisie AGRI din PE vine în contextul dezbaterilor de la nivel european, despre existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte compoziţia şi calitatea produselor de aceeaşi marcă şi cu ambalaj identic care sunt vândute pe pieţele din centrul şi estul UE şi pe cele din vestul UE.

„Mai multe state membre se confruntă cu o serie de ipoteze îngrijorătoare, atât în rândul consumatorilor, cât şi în rândul producătorilor, în ceea ce priveşte calitatea produselor importate pe teritoriul naţional, comparativ cu aceleaşi produse existente în alte ţări europene.
Desigur că, nu putem compara un produs cu alt produs decât dacă are acelaşi furnizor, dacă are aceeaşi calitate, dacă este etichetat la fel. Într-un cuvânt nu putem face diferenţa decât dacă produsele au aceeaşi origine şi aceeaşi distribuţie în statele membre. Iar la toate acestea, trebuie să mai ţinem cont şi de faptul că legislaţia actuală permite adaptarea produselor de brand la piaţa pe care sunt vândute, aceasta fiind o practică comună din mai multe motive: adaptarea la gusturile consumatorilor, la obiceiurile locale şi accesul la materiile prime.
În acest context, cred că trebuie gasită o solutie la nivel european, astfel încât pe baza diferenţelor obiective de calitate şi a comunicării brandurilor respective, să se determine în ce măsură producătorii îşi induc în eroare consumatorii atunci când vine vorba de calitatea produselor importate pe teritoriul naţional, comparativ cu aceleaşi produse existente în alte ţări europene” afirmă Viorica Dăncilă, în întrebarea adresată Comisarului european pentru Agricultură.