Avionul EgyptAir, dat dispărut pe ruta Paris şi Cairo, s-ar fi prăbuşit în Marea Mediterană

0
352

avion-egyptair-accident-465x390Avionul EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo cu 66 de persoane la bord şi care nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, s-ar fi prăbuşit în Marea Mediterană, în noaptea de miercuri spre joi, potrivit unor surse citate de postul de telviziune Al Mayadeen. Premierul egiptean, Sherif Ismail, a spus că este prea devreme pentru a spune dacă avionul a avut o problemă tehnică sau dacă un atac terorist a cauzat prăbuşirea acestuia. Zborul MS804 nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului la ora locală 2.45, când se afla la o altitudine de peste 11.000 de metri, potrivit companiei aeriene. Acesta a mai comunicat faptul că aeronava a dispărut după ce a intrat în spaţiul aerian egiptean. “Posibilitatea ca avionul să se fi prăbuşit a fost confirmată”, întrucât acesta nu a aterizat pe niciunul dintre aeroporturile din apropiere, au spus oficialii, sub condiţia anonimatului. Compania EgyptAir a anunţat că dispozitivele de lansare a apelurilor de urgenţă ale avionului dispărut au transmis un semnal care a fost primit la două ore după ce aeronava a fost localizată ultima oară, însă potrivit armatei egiptene, de la bordul avionului nu a fost lansat niciun apel de urgenţă. Publicaţia egipteană Al-Ahram a citat un oficial din cadrul aeroportului care spunea că pilotul nu a lansat niciun apel de urgenţă şi că ultimul contact cu avionul a fost stabilit cu zece minute înainte ca acesta să dispară. Forţele aeriene şi navale egiptene participă la operaţiuni de căutare a fragmentelor de fuselaj ale avionului, în largul coastelor Egiptului. Ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, s-a oferit să trimită avioane militare şi nave care să se alăture acestei operaţiuni, după ce preşedintele Francois Hollande a avut o întrunire de urgenţă la Palatul Elysee. Hollande şi preşedintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi au convenit telefonic să coopereze îndeaproape pentru a stabili circumstanţele accidentului. Grecia s-a alăturat operaţiunilor de căutare cu două aeronave şi o fregată, potrivit oficialilor din cadrul Statului Major elen al Apărarării Naţionale. În avionul dispărut se aflau treizeci de egipteni, cincisprezece francezi, doi irakieni, un britanic, un belgian, un kuweitian, un saudit, un sudanez, un ciadian, un portughez, un algerian şi un canadian.