Audienţă redusă, aplauze călduroase pentru „Şumi” Barbu

0
371

Oltchim Rm. Vâlcea a venit la Craiova cu toate vedetele pentru a onora cum se cuvine meciul de retragere al portăriţei care a făcut istorie în tricoul său şi al naţionalei, Ildiko Barbu, desfăşurat la Sala Polivalentă. Publicul nu s-a înghesuit însă să o vadă pentru ultima dată pe „Şumi” şi nici pe „galacticele” lăsate de Jakob Vestergaard pe mâna Steluţei Luca, doar vreo 800 de spectatori asistând la amicalul dintre SCM Craiova şi multipla campioană a României. Fără a fi menajată de redutabilele adversare, „Şumi” a făcut un ultim meci excelent, pe care de altfel echipa lui Bogdan Burcea l-a condus pe tabelă până spre final. Oltchim, care a beneficiat pentru ultimul minut de prezenţa salvatoare a lui Ildiko Barbu, a reuşit să câştige totuşi cu 31-30, păstrându-şi invincibilitatea pe plan intern şi în amicale. La SCM Craiova a debutat Eleni Poimenidou, o grecoaică de 33 de ani care evoluează ca pivot. Evident, după meci portăriţa de 37 de ani a a primit flori, un tort „a la Vivien”, a fost felicitată, premiată şi solicitată zeci de minute pentru fotografii, iar pe seară a beneficiat şi de o petrecere de retragere, la care au participat toate coechipierele, dar şi adversarele de la Oltchim, la care surprizele au abundat. „Mă simt împlinită după o asemenea carieră, dar trăiesc şi un sentiment ciudat, fiindcă renunţ la activitate după atâţia ani. Mă bucur că am jucat în ultimii ani la Craiova, unde m-am simţit excelent” a declarat emoţionată „Şumi”. De-a lungul carierei, Ildiko Barbu Kerekeş a evoluat la Oltchim (1998-2003), Cornexi Alcoa (2003-2004), Itxako (2004-2008), Rulmentul (2008-2009), iar ultimile patru sezoane la SCM Craiova. De asemenea, a acumulat 80 de prezenţe în poarta naţionalei României.