Oprea despre legea împotriva etnobotanicelor: “ Propunerea mea legislativă nu este susţinută de către Guvern ”

0
334
Mario Oprea

Senatorul liberal Mario Oprea a vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre proiectul legislativ iniţiat de el în urmă cu câteva luni de el, prin se care interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate psihotrope, indiferent de destinaţia substanţei sau scopul activităţii, inclusiv cel din unităţile medicale sau în cercetare. Deşi proiectul legislativ a fost adoptat în plenul Senatului cu cvasiunanimitate de voturi, nu este susţinut şi de către Guvern, pe motiv că blochează inclusiv substanţele folosite pentru tratament sau terapie. Drept urmare, Oprea va propune ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii să prezinte o listă de substanţe utilizate pentru tratament sau cercetări, şi pentru care să primească autorizaţie.

“Propunerea cu care am venit în faţa Parlamentului României, de modificare, actualizare şi de completare a Legii nr. 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante cu efecte psihotrope, adică celebrele plante etnobotanice din magazinele de vise. Pentru diminuarea fenomenului consumului şi comercializării plantelor etnobotanice, de-a lungul au exista o serie de intervenţii ale instituţiilor care ar fi trebuit să ducă la diminuarea fenomenului. Guvernul a venit cu o ordonanţă prin care completa lista substanţelor interzise, un alt demers l-au avut administraţiile locale, care au împins aceste magazine spre marginea oraşului, îndepărtându-le de şcoli sau de alte locuri în care tinerii aveau acces. De asemenea, un demers foarte bun a fost cel al controalelor săptămânale efectuate de poliţie. Dar s-au găsit fel şi fel de soluţii, mai exact, substanţelor li s-a schimbat ambalajele, ţara de destinaţie, denumirea, fiind recomandate ca substanţe pentru îngrijirea plantelor, au fost inventate noi denumiri, iar actuala lege nu are cum să intervină asupra acestui fapt. Ca urmare a acestor demersuri, magazinele s-au mutat din stradă pe  internet. În momentul de faţă avem magazine online şi ştim foarte bine că acei tineri care doresc să consume astfel de substanţe fac parte din generaţia online. După o simplă căutare pe internet apar aproape 10.000 de anunţuri în care fără probleme vânzătorii lasă datele de contact şi încurajează potenţialii clienţi prin oferte speciale şi livrări gratuite”.


“Propunerea mea nu este susţinută de guvern, motivarea fiind aceea că prin această iniţiativă blochez traseul substanţelor care folosesc pentru terapie, blochez substanţe care sunt folosite în cercetare. În acest moment nu se poate altfel, demersul fiind unul corect. Propunerea mea blochează orice activitate legată de aceste substanţe, inclusiv pe internet. În momentul de faţă sunt trei variante care urmează să le propun discuţiei în camera deputaţilor. Guvernul poate să vină cu o lege nouă după modelul polonez, deşi aceasta presupune o listă cu 2.000 de substanţe interzise, iar atunci când se inventează o altă substanţă avem probleme, iar în acest caz eu am să solicit amânarea propunerii mele şi i va fi adoptată legea propusă de guvern. A doua variantă este ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii, dacă vin cu o listă de substanţe pe care le folosesc, iar acesta vor fi incluse cu amendament la propunerea mea.Mai există o variantă propusă de Uniunea Europeană, care ne spune să radem tot, iar orice substanţă de care au nevoie ministerele sau agenţiile de cercetare, să solicite o autorizare pentru folosire”.