Alliance Française Craiova sărbătoreşte 21 ani de existenţă

0
404

„Speranţe, zbateri, dificultăţi, reuşite, zile senine sau cenuşii – le-am trăit pe toate, în toţi aceşti ani, alături  de membrii asociaţiei noastre, de prietenii sau de mai puţin prietenii ei, sub cerul Băniei, al României, al Europei noastre”.

Mărturisirea îi aparţine prof. Elena Trăilă, preşedinte al Filialei Craiova a Alliance Française, şi este făcută în contextul împlinirii a 21 de ani de activitate a acestei asociaţii ce oferă, prin cursurile de Franceză, prin fondul de cărţi, reviste şi alte materiale audio-video pe care le deţine, dar şi prin manifestările organizate, accesul la cultura şi civilizaţia francofone pentru toţi cei interesaţi de acest spaţiu.

Frumoasa vârstă este sărbătorită astăzi, de la ora 16.30, la sediul asociaţiei, din strada „Romain Rolland” nr. 7, prin vernisajul expoziţiei de grafică a artistei Cristina Oprea, vechi membru Alliance Française, şi mini-spectacolul în limba franceză al elevilor de la Şcoala nr. 14, îndrumaţi de profesorul Teodor Popa.

«Sperăm să mai cântăm încă mulţi ani „Quand nous en serons au temps des cerises / Et gai rossignol et merle moqueur / Seront tous en fête / Les belles auront la folie en tête / Et (les amoureux) notre Alliance, du soleil au cœur. / Quand nous en serons au temps des cerises / Sifflera (bien mieux) en vain le merle moqueur”», adaugă prof. Elena Trăilă.