Război în Ucraina: Acord preliminar pentru un culoar de evacuare a civililor la Mariupol

0
409

Deschiderea unui culoar umanitar pentru evacuarea civililor (femei, copii, bătrâni), în portul strategic Mariupol, devastat şi asediat de mai multe zile, a fost convenit astăzi 20 aprilie între partea rusă şi cea ucrainiană, a anunţat Kievul. Este primul acord de acest tip, a anunţat vicepremierul ucrainian Yrina Verestciuk pe Telegram. Culoarul a fost deschis spre oraşul ucrainian Zaporojia (Sud). Militarii asediaţi în perimetrul complexului siderurgic Azovstal au lansat un apel la ajutor, după ce Rusia a cerut ultimilor apărători ai oraşului Mariupol încetarea rezistenţei inutile. Moscova a promis salvarea vieţii combatanţilor ucrainieni retraşi în acest bastion dacă se predau. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Serghei Volyna, unul dintre comandanţii Brigăzii 36 de Marină Naţională a cerut ajutor comunităţii internaţionale. „Duşmanul este de 10 ori mai numeros decât noi. Trăim poate ultimele zile, vedem poate ultimele ore”. A doua fază a războiului a început. Rusia a lansat în noapte de luni spre marţi ofensiva pregătită de mai multe săptămâni pentru preluarea în totalitate a controlului asupra Donbasului cu cele două provincii Lugansk şi Doneţk. Forţele ruse şi-au intensificat loviturile şi contra altor oraşe, precum Kiev şi Lvov în vestul ţării, departe de noua linie de front. Vastul complex siderurgic Azovstal din Mariupol este în continuare asediat neîntrerupt. Uzina este unul din ultimele bastioane ale rezistenţei militare în acest oraş devenit loc de refugiu pentru mulţi civili. Situaţia sanitară şi umanitară este catastrofală. SUA a oferit un nou pachet de ajutor militar de 800 milioane dolari constând în piese de artilerie şi obuze, vehicule blindate, elicoptere şi avioane de vânătoare.