44% dintre tineri doresc să învețe cum să își deschidă un business

0
512

Conform ultimului studiu PulseZ, 44% dintre tineri doresc să învețe cum să își
deschidă un business, iar 58% dintre tinerii participanți la studiu vor să pornească o
afacere, iar 2% deja au făcut-o, 14% urmează în anul următor. Însă o informație
extrem de relevantă rezultată din același studiu este că 59% dintre tineri consideră
că a doua cea mai importantă barieră în a-și porni o afacere este lipsa
mentoratului, după lipsa finanțării (74%). Ca domenii în care tinerii își gândesc
viitoarele business-uri 35% este domeniul alimentar, iar 21% în domeniul imobiliar.
Spiritul antreprenorial al tinerei generații poate și trebuie să fie motorul creșterii
economiei și mediului de afaceri din România. Este de ajuns finanțarea ideilor? Cu
siguranță nu, mentoratul din partea unor antreprenori cu succese notabile în
business fiind cu siguranță un sprijin la fel de solid precum cel financiar. Tocmai
acesta este crezul pe care îl are și îl promovează evenimentul Tinerii în Arenă, un
proiect care aduce față în față tineri cu inițiativă antreprenorială și investitori cu multă
experiență în domeniul afacerilor. Susținut de nume marcante ale mediului de
afaceri, primele ediții au avut priză la publicul țintă, evenimentul evoluând consistent
de la 1.800 la peste 42.000 de tineri care au urmărit online cea de-a doua ediție.
Organizat de Fundația Romanian Business Leaders, evenimentul va avea loc pe 19
mai în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders 2022 ce se va desfășura în
format hibrid la Crowne Plaza Bucharest Hotel cu participarea a peste 250 de
antreprenori de top și lideri din business-ul autohton.
Tinerii în Arenă coagulează energia și dorința antreprenorială a tinerilor din România
celebrând spiritul antreprenorial și oferind inspirație, motivație și informație. Studiile
arată că 1 din 2 tineri la nivel național își doresc să fie antreprenori sau manageri și
de aceea este necesar să primească sprijinul necesar pentru a le da viață încă din
perioada de liceu și facultate.
Până la a obține succesul dorit, antreprenoriatul este un drum sinuos. Pentru a pune
în evidență latura nevăzută a sa și a arăta realitatea antreprenorială care, dincolo de
succes, înseamnă multă muncă, riscuri, perseverență, eșec, sacrificii și timp investit,
un număr de șase antreprenori de succes vor fi prezenți la eveniment. Mai mult decât
a fi simpli jurați ai proiectelor înscrise în concurs, aceștia le vor împărtăși tinerilor
motivația și sfaturile necesare implementării ideilor lor de afaceri. În plus, aceștia le Conform ultimului studiu PulseZ, 44% dintre tineri doresc să învețe cum să își
deschidă un business, iar 58% dintre tinerii participanți la studiu vor să pornească o
afacere, iar 2% deja au făcut-o, 14% urmează în anul următor. Însă o informație
extrem de relevantă rezultată din același studiu este că 59% dintre tineri consideră
că a doua cea mai importantă barieră în a-și porni o afacere este lipsa
mentoratului, după lipsa finanțării (74%). Ca domenii în care tinerii își gândesc
viitoarele business-uri 35% este domeniul alimentar, iar 21% în domeniul imobiliar.
Spiritul antreprenorial al tinerei generații poate și trebuie să fie motorul creșterii
economiei și mediului de afaceri din România. Este de ajuns finanțarea ideilor? Cu
siguranță nu, mentoratul din partea unor antreprenori cu succese notabile în
business fiind cu siguranță un sprijin la fel de solid precum cel financiar. Tocmai
acesta este crezul pe care îl are și îl promovează evenimentul Tinerii în Arenă, un
proiect care aduce față în față tineri cu inițiativă antreprenorială și investitori cu multă
experiență în domeniul afacerilor. Susținut de nume marcante ale mediului de
afaceri, primele ediții au avut priză la publicul țintă, evenimentul evoluând consistent
de la 1.800 la peste 42.000 de tineri care au urmărit online cea de-a doua ediție.
Organizat de Fundația Romanian Business Leaders, evenimentul va avea loc pe 19
mai în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders 2022 ce se va desfășura în
format hibrid la Crowne Plaza Bucharest Hotel cu participarea a peste 250 de
antreprenori de top și lideri din business-ul autohton.
Tinerii în Arenă coagulează energia și dorința antreprenorială a tinerilor din România
celebrând spiritul antreprenorial și oferind inspirație, motivație și informație. Studiile
arată că 1 din 2 tineri la nivel național își doresc să fie antreprenori sau manageri și
de aceea este necesar să primească sprijinul necesar pentru a le da viață încă din
perioada de liceu și facultate.
Până la a obține succesul dorit, antreprenoriatul este un drum sinuos. Pentru a pune
în evidență latura nevăzută a sa și a arăta realitatea antreprenorială care, dincolo de
succes, înseamnă multă muncă, riscuri, perseverență, eșec, sacrificii și timp investit,
un număr de șase antreprenori de succes vor fi prezenți la eveniment.