Luminile candelelor și icoanele sfinților au ținut locul credincioșilor în biserici

0
2537

Spațiul gol al mai multor biserici din țara noastră, în care altădată se rugau credincioșii, a fost umplut cu candele aprinse. 

Parohia Ortodoxă Sfântul Nicolae din Turnișor din Sibiu, a părintelui Ciprian Creangă și multe alte lăcașuri de cult i-au adus pe credincioși în mijlocul lor printr-un gest simbolic impresionant pentru slujba de Înviere. „Am vrut să simt cum se țin Paștile în vremea pandemiei așa că am trecut Cibinul și m-am așezat pentru 2 zile în sânul Parohiei Ortodoxe Sf. Nicolae din Turnișor”, a scris el într-o postare pe rețelele de socializare.

„Biserica Ortodoxă, după niște mici ezitări, a tratat cu foarte mare seriozitate aceste sărbători. Am simțit că doar coada unor politicieni exaltați a făcut să avem un nou val de ură reciprocă săptămâna asta în online. A fost un sentiment reconfortant să aud de planurile Paștilor fără oameni înghesuiți în biserici, să citesc îndemnurile preoților responsabili, de a găsi credința acolo unde e fiecare, de a reevalua simbolurile acestor zile mai degrabă în interior, decât în niște manifestări fizice ritualice. Nu voi divaga prea mult, e drept, la ortodoxie nu mă pricep mai deloc, dar mă bucur tare mult să pot fi parte și alături de oameni diferiți și buni și cărora le pasă aproape la fel de mult ca și mie. Capătul tunelului nu vine săptămâna viitoare și cine știe când va veni. Dacă vreo forță mai mare decât noi vrea să ne dea vreo lecție, s-ar putea ca lecția să fie că pandemia asta e doar o altă metaforă pentru viață, că în loc să tot așteptăm luminița, poate ar fi bine să ne gândim cum ne pictăm tunelul în culori mai vii”, a mai scris Ciprian Ciocan, potrivit tribuna.ro.