Ana Birchall în vizită de lucru alături de ambasadorul Statelor Unite ale Americii

0
484

Viceprim-ministrul Ana Birchall a fost, ieri, într-o vizită de lucu în teritoriu, în județul Vaslui, alături de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Hans Klemm, și de secretarul de stat Tudor Buzatu.

În prima parte a deplasării, cei trei oficiali au vizitat Primăria municipiului Huși și au discutat cu autoritățile locale și județene despre modalitățile de creștere a nivelului investițiilor în zona, inclusiv alături de partenerii americani. Ulterior, delegația a vizitat Cimitirul Evreiesc din localitate, vandalizat la începutul lunii aprilie, vicepremierul Ana Birchall transmițând, cu această ocazie, un mesaj de condamnare a acțiunii care a avut loc la începutul lunii aprilie. ”Vandalizarea celor peste 70 de monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Huși reprezintă un gest profund regretabil la adresa victimelor şi supravieţuitorilor Holocaustului și un act antisemit incalificabil pe care îl condamn în mod categoric! Antisemitismul, discriminarea și violența de orice fel sunt forme de manifestare a intoleranței, pe care ne-am angajat să le combatem, inclusiv pe perioada deținerii de către România a președinției Alianței Internaționale privind Memoria Holocaustului (IHRA) – o președinție de succes în perioada martie 2016 – martie 2017, prin acțiuni de rememorare a Holocaustului, care aduc în lumină și ne fac să conștientizăm crimele abominabile săvârșite atunci, precum și prin educarea tinerelor generații în spiritul adevărului cu privire la dimensiunea și implicațiile acestei tragedii. Trebuie să ne cunoaştem şi să ne asumăm trecutul, în așa fel încât să putem lupta eficient pentru eradicarea antisemitismului, xenofobiei şi a tuturor formelor de intoleranță, care pun în pericol libertatea şi  buna conviețuire, aflate la baza civilizației noastre”, a declarat Ana Birchall în contextul vizitării Cimitirului Evreiesc.

Totodată, Ana Birchall a transmis felicitări primarului municipiului Huși, Ioan Ciupilan, precum și autorităților județene și locale pentru intervenția promptă în cazul vandalizării Cimitirului Evreiesc. ”Vreau să remarc, de asemenea, modul exemplar în care domnul primar Ciupilan, autoritățile județene și autoritățile locale au gestionat incidentul grav de la Huși. Cazul este investigat, iar de îndată ce ancheta va fi definitivată din punct de vedere legal, se vor lua toate măsurile astfel încât monumentele funerare vandalizate să fie reabilitate”, a declarat viceprim-ministrul.

În a doua parte a vizitei, Ana Birchall, Hans Klemm și Tudor Buzatu au mers la Bârlad, unde au avut loc întrevederi cu autoritățile locale, pe agenda discuțiilor aflându-se teme de interes pentru comunitatea locală. Ulterior, delegația s-a întâlnit cu elevii și profesorii Colegiului Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” și au vizitat Muzeul ”Vasile Pârvan”.