Cartierul chinezesc, în procedură de preluare de către o nouă firmă

0
541

cartier chinezesc (1)Compania din China a început procedura de preluare a firmei Shandong Ningjiang Construction Group România, cea care a demarat cartierul de locuinţe de pe strada „Caracal”. Din câte se pare, procedura ar urma să fie definitivată la sfârşitul săptămânii viitoare, moment în care noul constructor va organiza, pe şantier, şi o conferinţă de prezentare. Primăria Craiova se află în aşteptare până la data de 31 mai, urmând ca atunci să rezilieze contractul cu chinezii dacă, între timp, aceştia nu îşi rezolvă problemele şi nu asigură finanţarea lucrărilor.

Coneliu Stănescu, consultantul firmei chineze care a început să construiască locuinţele pe strada „Caracal”, susţine că s-a început preluarea Shandong Ningjiang Construction Group Investment România SRL de către o companie de stat din China şi că toate formalităţile vor fi încheiate în cel mult o săptămână. „S-a început procedura de preluare a firmei din Craiova de către firma de stat din China. Procedura a fost demarată în China şi se va încheia în Craiova, cel mai probabil la Registrul Comerţului de aici. Săptămâna viitoare ar trebui să fie gata toate procedurile. Oricum toate formalităţile se vor încadra în termenul de 31 mai, care a fost dat de Primărie firmei Shandong Ningjiang România”, a declarat Corneliu Stănescu.

Primăria Craiova este îngăduitoare până la 31 mai

cartier chinezesc (3)Autorităţile locale susţin că termenul oficial până la care trebuie să primească un răspuns este data de 31 mai, aşa cum a fost menţionat în actul adiţional la contract, adoptat de consilierii municipali în luna ianuarie. „Ne aflăm în interiorul unui act adiţional, care are termen 31 mai, timp în care firma chineză trebuie să demareze lucrările. În caz că nu demarează, totul revine Primăriei. Adică, pe 31 mai, se închide orice relaţie cu firma Shandong Ningjiang România, iar tot ceea ce se află pe şantier, cu construcţii şi teren, revine în proprietatea Primăriei Craiova”, a declarat primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.

În actual adiţional, care a fost votat de consilierii municipali pe 27 ianuarie, se specifică că „până la data de 31.05.2017, concesionarul se obligă să facă dovada, cu extras de cont, că deţine suma necesară continuării investiţiei, suma fiind cea estimată la data obţinerii autorizaţiei de construire”, în caz contrar contractul de concesiune pe teren încetează şi toate construcţiile revin, cu titlu gratuit, municipalităţii.

Numele noului constructor nu a fost dezvăluit

Aşa cum a fost anunţată şi de reprezentanţii Primăriei Craiova, noua firmă provine chiar din China şi este o companie de stat, spre deosebire de prima societate care a fost înfiinţată în România. Nici autorităţile locale şi nici consultanţii părţii chineze nu au dorit însă să dezvăluie identitatea acesteia. „Fără acceptul lor, nu vă pot dezvălui deocamdată numele acesteia, însă după ce vor fi perfectate toate documentele, cu siguranţă ei vor organiza o conferinţă în care să se prezinte. Tot ce vă pot spune este că este o companie de stat, care este specializată în construcţia de căi ferate şi infrastructură drumuri”, a menţionat Corneliu Stănescu.

Potrivit acestuia, noul constructor interesat a evaluat situaţia juridică şi cea financiară, de la acest moment, şi nu a avut nici o obiecţie de făcut. „Chiar şi acum sunt două persoane, angajate ale companiei, care se află în Craiova pentru a urmări şi pregăti acest proces de preluare. De asemenea, noi parteneri interesaţi au mers şi pe şantierul de locuinţe şi au văzut cum se prezintă lucrările şi tot ce mai este de făcut, conform proiectului. Nu au avut nici o obiecţie de făcut nici vizavi de acest aspect”, a mai spus Corneliu Stănescu.

Peste 2.000 de cereri pentru o locuinţă

cartier chinezesc (2)Cartierul de locuinţe de pe strada „Caracal” a început în luna martie 2014, când au fost excavate fundaţiile la 21 de blocuri din cele 23 de blocuri cu 10 etaje, câte se vor regăsi în cartier. La cel mai avansat bloc, structura a ajuns la etajul 2, iar cel mai puţin avansat a fost turnată egalizarea şi a fost pregătit oţelul beton. Valoarea construcţiilor realizate până acum se ridică la aproximativ 8 milioane de euro.

În ceea ce priveşte terenul, proiectul cartierului de locuinţe este realizat în regim de concesiune. Primăria Craiova preluat, prin protocol, de la MApN, un terem de 6,5 hectare al unei foste unităţi militare, l-a dezafectat şi l-a concesionat dezvoltatorului chinez cu obligaţia de a ridica blocurile.

 Scopul final este punerea pe piaţă a apartamentelor la preţul de 400 euro, pe metru pătrat. Potrivit autorităţilor locale, în acest moment sunt înregitrate 2.028 de cereri pentru o locuinţă, dintre care 135 de cereri care aparţin angajaţilor MApN.