Nigeria: O boală misterioasă a provocat 18 decese

0
370

O boală misterioasă a ucis 18 persoane până acum în sud-vestul Nigeriei. Victimele au decedat brusc, la numai 24 de ore de la infectare. Alte cinci persoane prezintă simptome asemănătoare celor descrise de cei care au murit, în principal dureri de cap, leşinuri şi tulburări de vedere. Boala misterioasă a apărut la începutul săptămânii în oraşul Ode-Irele, iar patru dintre decese au survenit după circa 24 de ore de la apariţia simptomelor. Primele teste nu au relevat vreo afecţiune virală şi nici virusul Ebola, acesta provocând de la începutul anului trecut peste 10.600 de morţi, majoritatea în trei state din Africa de vest, respectiv Liberia, Sierra Leone şi Guineea. Conform purtătorului de cuvânt al administraţiei statului nigerian Ondo, un grup de specialişti, printre care se află şi experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), se află în prezent la Ode-Irele şi încearcă să elucideze despre ce afecţiune este vorba. Totuşi, în ultimele 72 de ore nu a mai fost semnalat niciun caz de îmbolnăvire şi se pare că deocamdată boala nu s-a răspândit dincolo de această localitate. OMS a confirmat apariţia acestei boli misterioase, precum şi simptomele enumerate, şi a precizat că au fost prelevate fluide corporale de la persoanele decedate şi în prezent se efectuează analize.