Dolj: Băut la volan, a lovit cu mașina o căruță

0
480

Polițiștii doljeni au fost sesizaţi, ieri dimineață, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în comuna Goieşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Secţiei Nr.1 Poliție Rurală Craiova care a constatat că autoturismul condus de Mihai P., de 31 de ani, din comuna Goieşti, Dolj a intrat în coliziune cu căruță condusă de Constantin J., de 33 ani, din comuna Şimnicul de Sus. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.