Contestaţia la arestarea preventivă a Cristinei Calangiu se judecă mâine

0
367

Curtea de Apel Craiova va judeca mâine contestaţia formulată de avocatul Cristinei Calangiu, fost viceprimar al Craiovei şi fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, arestată joia trecută pentru trafic de influenţă în formă continuată. Judecătorii ar putea menţine hotărârea pronunţată pe fond de Tribunalul Dolj sau ar putea să înlocuiască arestarea preventivă cu o măsură mai puţin severă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Craiova au reţinut-o, miercurea trecută, pentru 24 de ore, pe Cristina Mariana Calangiu, fost viceprimar al municipiului Craiova şi fost manager al Spitalului clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru trafic de influenţă, în formă continuată (9 acte materiale). Potrivit anchetatorilor, „în intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcţiile de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), printr-un intermediar, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei şi 8.000 euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali, respectiv infirmieri, la unităţi spitaliceşti de pe raza municipiului Craiova”. Joi, 16 aprilie a.c., Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a Cristinei Calangiu, care a contestat imediat hotărârea.