Handbal, Liga Naţională (f) – Oltchimul pierde după 3 ani în ţară

0
339

Campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut, miercuri, la Cluj, în sala vicecampioanei “U” Jolidon Cluj, scor 29-27 (13-15), într-un meci restant din etapa a 26-a a Ligii Naţionale, aceasta fiind prima înfrângere a vâlcencelor după trei ani în campionatul intern. În prima repriză, pivotul Oana Manea s-a ales cu arcada spartă în urma unei intervenţii dure, ajungând la spital chiar de ziua sa. Ultimul meci pierdut de Oltchim în campionatul intern a fost pe 11 februarie 2009, tot în deplasare, cu Rulmentul Brasov (scor 41-36), iar pe 11 martie 2011, “U” Jolidon era echipa care termina la egalitate cu vâlcencele, tot la Cluj, scor 31-31. Oltchim se menţine pe primul loc în clasament, cu 36 de puncte, având două meciuri mai puţin faţă de ocupanta locului secund, Jolidon Cluj, care are 33 de puncte.