Apel respins pentru Samir Sprînceană şi ceilalţi inculpaţi din dosarul falsificării de carduri

0
380

Magistraţii Curţii de Apel Craiova a respins, miercuri, ca nefondat, apelul formulat de omul de afaceri craiovean Samir Sprînceană şi de ceilalţi cinci inculpaţi împotriva sentinţei Tribunalului Dolj prin care au fost condamnaţi la închisoare pentru infracţiuni privind comerţul electronic. Reamintim că, în octombrie 2010, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe Samir Sprînceană, Ovidiu Doran, Bogdan Niţulescu, Claudiu Bălan, Aurel Gigi Toma zis “Gherghe” şi Liviu Sfetcovici, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi deţinere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică. Conform anchetatorilor, cei şase constituiseră un grup infracţional organizat care se ocupa cu clonarea de carduri şi retrageri frauduloase de numerar de la bancomate din mai multe state ale UE. Pe 1 iunie 2010, ofiţerii BCCO Craiova i-au reţinut, la vama Cenad, pe Samir Sprânceană, Ovidiu Doran şi Bogdan Niţulescu înainte să iasă din ţară, cu destinaţia Germania, în aceeaşi zi fiind efectuate mai multe percheziţii.

Pe 29 septembrie 2011, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în dosar şi i-au condamnat pe Samir Sprînceană, pe nepotul său, Ovidiu Doran, pe Iulian Niţulescu şi pe Gigi Toma la câte cinci ani de închisoare, Claudiu Bălan a primit o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare, iar Liviu Sfetcovici a fost condamnat la trei ani de închisoare. Toţi au formulat apel, care însă a fost respins miercuri, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova respingând şi cererile celor şase de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Aceştia mai au o cale de atac – recursul – care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.